Ce planuri are dreapta unită, în Argeș

Deputatul Cătălin Teodorescu, președintele PDL Argeș, a făcut jurnaliștilor o scurtă trecere în revistă a planurilor de viitor imediat ale dreptei unite, în județ.

A explicat, mai întâi, că protocolul de fuziune cu Forța Civică spune ca acestora din urmă să li se dea posturi de conducere în toate organizațiile din județ, în funcție de scorul obținut la alegerile europarlamentare. Concret, în Argeș, FC a avut un procent de 17% din scorul obținut de PDL. Asta înseamnă că vor ocupa funcții, astfel: 5 membri în Biroul Județean, la Pitești – 4 membri; în orașe și municipii – câte 3; în organizațiile locale, mai rămâne de văzut, se va analiza localitate cu localitate: acolo unde au avut rezultate foarte bune, probabil vor primi mai mult de un post de conducere, iar acolo unde n-au avut rezultate, niciunul.

”Am vorbit cu președintele lor, Valentin Șuvar și i-am spus că mă interesează, mai mult decât numărul lor, ca oamenii cu care vor veni să fie de calitate și muncitori. Săptămâna viitoare vom știi și care sunt aceștia”, a spus Teodorescu.

Cu o denumire, de acum- Alianța Creștin Liberală- înțelegerea cu PNL în plan local, prinde contur. Cei doi președinți, Iani Popa – PNL și Cătălin Teodorescu – PDL, au avut o primă deplasare în comuna Țițești, pentru a încerca să formeze o majoritate și pentru a impune un viceprimar al dreptei. ”Un alt pas important”, spune Teodorescu, ”e impunerea unui viceprimar, în detrimentul celui PSD, la Costești. De fapt,trebuie să refacem majoritățile, acolo unde e posibil acest lucru și se poate discuta asta în 10 localități. Le luăm pas cu pas și le vom rezolva pe toate. Important e să colaborăm, să avem o voce unitară, să ne comportăm ca și un singur partid, chiar dacă, deocamdată, discutăm doar despre o alianță. Fuziunea e certă, și noi estimăm că ea se va realiza, juridic, undeva în primăvara anului viitor”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?
Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?

Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de…

Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…
Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în…

Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie
Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie

Stadionul din Topoloveni a devenit, astăzi, 7 iunie, inima fotbalului juvenil din județ, găzduind un eveniment de o amploare emoționantă:…

Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital
Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital

Î noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:00, un apel la 112 care anunța un accident cu ATV…

Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…
Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…

O sesizare făcută aproape de miezul nopții, pe 5 iunie, a pus în mișcare rapid polițiștii din cadrul Secției 4…