Branșamentele de apă ilegale, în comuna Oarja, cauza lipsei de presiune pe rețea

 

 

 

 

 

 

În contextul perioadei de secetă pe care o traversăm și urmare a numeroaselor sesizări și reclamații privind lipsa de apă și lipsa de presiune în comuna Oarja, Serviciul Control din cadrul APĂ CANAL 2000 SA desfășoară, în această perioadă, acțiuni de verificare în toată comuna, pentru identificarea neregulilor care conduc la epuizarea într-un timp scurt a disponibilităților de apă.

Dacă în urmă cu câteva zile operatorul întâmpina greutăți în asigurarea serviciului de alimentare cu apă în zonă și mulți locuitori ai comunei nu aveau apă pentru consum menajer, după doar 3 zile de controale masive, situația s-a stabilizat, presiunea pe rețeaua de distribuție revenind în parametri normali de funcționare.

Vom prezenta doar câteva situații neconforme identificate în primele 3 zile de control și fotografii efectuate în teren în zilele de 28 iunie, 1 şi 2 iulie:

– 3 branșamente de apă ilegale, pe strada Oarja Nouă care alimentau imobile, lacuri, foraje proprii, apa fiind utilizată și pentru activități agricole, udarea livezilor şi a grădinilor de legume; în toate aceste situații s-a facturat un prejudiciu conform reglementărilor legale în vigoare, s-au desființat imediat lucrările clandestine de ocolire a contorului, toate costurile fiind suportate de proprietarul imobilului și au fost sesizate organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt de apă din sistemul public de distribuție. Toți acești utilizatori dețineau pe lângă branșamentul contorizat, cu contract, la care consumul era nesemnificativ, încă un branșament clandestin din care folosea cantități mari de apă.

– un agent economic cu profil de activitate “Acvacultură în ape dulci”, fără contract încheiat cu operatorul, care administra un lac situat în strada Valea Găinii cu o suprafață de de circa 80.000 m2, cantitatea de apă înregistrată pe aparatul de măsură și nefacturată fiind de aproximativ 3000 mc.

Aducem la cunoștință pe această cale atât utilizatorilor din comuna Oarja, cât și celor din alte localități din aria noastră de operare că, în conformitate cu prevederile contractului de furnizare și ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, apa potabilă este furnizată în scop exclusiv menajer și nu în alte scopuri, deoarece nu există disponibilități suplimentare de apă față de necesarul pentru consum menajer al localității.

Controalele în comuna Oarja vor continua masiv și în perioada următoare pe toate străzile, pentru stoparea consumului fraudulos de apă, și vor fi aplicate toate măsurile legale care se impun, mergând și până la debranșarea imediată.

Cât priveşte valoarea prejudiciului, societatea noastră se va constitui parte civilă în procesul penal până la recuperarea integrală a sumelor datorate.

Ne dorim, prin această acțiune, conștientizarea riscurilor la care se expun cei care uzează de astfel de practici și îi asigurăm de întreaga confidențialitate pe toți cei care au de sesizat conectări ilegale. În aceste sens, putem fi contactați la numărul unic de Call Center 0248 223 237 sau pe adresa de email contact@apa-canal2000.ro.

 

Director General
Mihail Marinescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…
La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…

În timp ce, în această perioadă, sunt semnalate tot mai multe probleme grave în spitalele din România – lipsa căldurii,…

Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…
Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…

Am participat la emisiunea lui Crișu Popescu, de la Accent TV, cu subiectul: cum a fost apariția, în ianuarie 1990,…

Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…
Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…

Așa cum s-a anunțat inițial, încasarea impozitelor și taxelor locale pentru anul în curs a demarat la nivelul Municipiului Râmnicu…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Râmnicu Vâlcea: Postul de preot…

Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…
Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial…