Bani furați de un angajat, în a doua zi de Crăciun, dintr-o brutărie. A fost arestat preventiv

În noaptea de după Crăciun, liniștea din comuna Domnești a fost tulburată de un furt care avea să pună pe jar polițiștii din Curtea de Argeș. O brutărie a fost spartă, iar din interior a dispărut o casetă metalică în care se aflau aproximativ 30.000 de lei.

Hoțul a intrat în clădire în noaptea de 25 spre 26 decembrie, forțând două uși din PVC. Indiciile i-au condus pe polițiști spre un tânăr de 24 de ani, din Domnești – chiar angajat al societății comerciale păgubite. Suspiciunile au fost suficiente pentru a trece la următorul pas.

Astfel, în data de 30 decembrie, oamenii legii au descins la două adrese folosite de tânărul bănuit, iar în urma perchezițiilor au fost găsite articole de îmbrăcăminte similare cu cele purtate de autor la momentul comiterii faptei, precum și suma de 12.911 lei, bani despre care există suspiciunea că provin din furt.

Ieri, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi instanța a decis ca el să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comis furtul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…