Accident între două autoturisme. Ambii șoferi erau băuți!

 

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 22, pe strada Depozitelor din Pitești, a avut loc un accident rutier între două autoturisme.

Un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care conducea din direcția Bascov spre CNCD, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un  autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Bascov.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că ambii conducători auto se aflau sub influența alcoolului, bărbatul de 36 de ani având o valoare puțin peste  0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 33 de ani  – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii au fost conduși la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului de 36 de ani, care a suferit răni la nivelul capului, i-au fost necesare și investigații medicale suplimentare.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi 25.06.2026,…

Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios
Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios

Desigur, percepțiile diferă în funcție de o mie de motive, dar pe medie, în ultimii ani, PSD mi s-a părut…

Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…
Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești!  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția Administrării Domeniului Public (DADP), continuă lucrările de…

Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…
Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…

𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗤𝟯 𝗦𝗽𝗼𝗿𝘁𝗯𝗮𝗰𝗸 𝗦 𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗦 𝗹𝗶𝗻𝗲 | 𝟱𝟵% 𝗿𝗲𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝗽𝗽𝗿𝗼𝘃𝗲𝗱 :𝗽𝗹𝘂𝘀 245 CP Tracțiune quattro &…

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimănești, evenimente de Ziua Universală a Iei: Expoziție de ie…
Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimănești, evenimente de Ziua Universală a Iei: Expoziție de ie…

Sunt lucruri care trec prin timp fără să-și piardă frumusețea. O ie cusută cu răbdare. O cunună de sânziene.Un cântec…