Am trăit să o vedem și pe asta.
Primarul penal al Râmnicului Vâlcea, Emilian Frâncu, condamnat în urmă cu câteva săptămâni la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a apărut în urmă cu câteva clipe, la ceremoniile prilejuite de Ziua Armatei Române, cu Tricolorul pe piept.
Este singurul care, în marele său tupeu și ascunzându-se sub prevederile protocolului, a dorit să defileze sub Tricolor.
Aici ne-au adus hotărârile aberante ale justiției, care condamnă un primar dar îi condamnă și pe cetățenii fără vină să asiste la asemenea blasfemie.
Protestăm pentru întinarea Drapelului Național.

























Lasă un răspuns