Bărbat grav rănit după ce a fost lovit de tren, în Râmnicu Vâlcea

Un grav accident feroviar s-a produs în această dimineață, cu puțin timp înainte de ora 11, în zona Nord din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Potrivit primelor informații, un tren de tip Săgeata Albastră, care circula pe ruta Craiova – Sibiu, a surprins și lovit un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Râmnicu Vâlcea, aflat pe calea ferată.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele de salvare. Victima a fost găsită în stare semiconștientă, cu răni extrem de grave, inclusiv un traumatism cranio-cerebral hemoragic și amputarea piciorului drept. Medicii și paramedicii i-au acordat primul ajutor la locul accidentului, după care au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.

În tren se aflau aproximativ 80 de pasageri. Niciunul dintre aceștia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul feroviar.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bărbat de 79 ani, mort într-un accident pe DN 7C, la Merișani
Bărbat de 79 ani, mort într-un accident pe DN 7C, la Merișani

Un bărbat de 79 ani, din Merișani, a murit luni, 28 septembrie, după ce a pierdut controlul motociclu­lui pe care…

Și-a agresat iubita și a amenințat-o cu moartea. Tânăr de 25 de ani, reținut
Și-a agresat iubita și a amenințat-o cu moartea. Tânăr de 25 de ani, reținut

Un tânăr de 25 de ani din Vâlcea a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat…

VIDEO. Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în a patra zi. Focul a afectat…
VIDEO. Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în a patra zi. Focul a afectat…

Un incendiu izbucnit vineri, 25 septembrie, în fondul forestier din Băile Olănești, continuă să le dea de lucru pompierilor vâlceni.…

Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume
Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume

Astăzi, la Muzeul Golești, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului a fost, mai mult decât o mare sărbătoare a județului, o sărbătoare…

Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…
Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…

Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, Centrul Civic al orașului Mioveni va găzdui o sesiune de observații astronomice, organizată…