Ionuţ Ionescu (Apavil) trimis în judecată în stare de arest. Comunicat DNA

COMUNICAT

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului IONESCU ION, director comercial al SC Apavil SA Vâlcea, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

 

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

 

În intervalul septembrie 2014 – 08 ianuarie 2015, inculpatul Ionescu Ion, în calitate de funcționar public, director comercial al unei societăți cu capital integral de stat, a acceptat de la un denunțător, agent comercial, promisiunea primirii în numerar a sumei de 10.000 USD în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv atribuirea preferențială, prin achiziție directă, de contracte de achiziție publică, de către S.C. APAVIL S.A. Vâlcea în favoarea firmei sale. SC Apavil SA Vâlcea este o societate comercială cu capital integral de stat, având ca acționari Primăria municipiului Rm. Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea și unitățile teritoriale din raza județului.

În același context, inculpatul a acceptat să-i fie remis un procent de 15% din contravaloarea plăților care urmau să fie efectuate de SC APAVIL SA Vâlcea, în baza contractelor de achiziție publică încheiate ulterior cu societatea martorului denunțător, din care să fie scăzută suma în numerar de mai sus, care reprezenta un avans.

În baza acestei înțelegeri, inculpatul Ionescu Ion a primit efectiv de la martorul denunțător, în perioada de mai sus, sumele de 1.000 USD (septembrie 2014), 5.000 de lei (06.11.2014), respectiv 1.000 de euro și 20.000 lei (08.01.2015 – când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante), cu mențiunea că suma de 1.000 de euro a fost pretinsă expres de inculpat în ziua de 12.12.2014 pentru o subordonată de-a sa, cu intenția de a fi folosită tot interes personal.

 

În cauză s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumelor de 5.228 lei și 130 euro, proprietatea inculpatului Ionescu Ion, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare și a confiscării speciale.

 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție. 

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș
Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș

Excelența Sa Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, a efectuat o vizită oficială…

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi, 25…

Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios
Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios

Desigur, percepțiile diferă în funcție de o mie de motive, dar pe medie, în ultimii ani, PSD mi s-a părut…

Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…
Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești!  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția Administrării Domeniului Public (DADP), continuă lucrările de…

Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…
Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…

𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗤𝟯 𝗦𝗽𝗼𝗿𝘁𝗯𝗮𝗰𝗸 𝗦 𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗦 𝗹𝗶𝗻𝗲 | 𝟱𝟵% 𝗿𝗲𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝗽𝗽𝗿𝗼𝘃𝗲𝗱 :𝗽𝗹𝘂𝘀 245 CP Tracțiune quattro &…