Doamne, cum venea acel Crăciun,
ca un expres al Raiului, pe șine,
iar înainte trimitea parfum
și-n urmă lăsa miere de albine.
Doar eu și ea mergeam pasional,
cu trenul de Crăciun și fără stații,
era expresul nostru personal
ce nu oprea din goană pentru alții.
Aveam și brad și prunc în acel tren
condus de Moș Crăciun, ca în poveste,
era expresul nostru de Eden,
Dar nu mai vine. Unde rătăcește ?
Venind, noi îl simțeam după parfum
și lăsa miere-n urma lui pe șine.
Redă-ne, Doamne, trenul de Crăciun
și te vom lua din gară și pe Tine.
Gheorghe Smeoreanu – Ave Maria
Lasă un răspuns