Gazeta „Vocea Vilcii”, condusa de dl Romeo Popescu, este un fenomen media la intelesurile caruia meditez de multa vreme.Incerc sa aflu care este formula alchimica prin care ideile ziaristului sublimeaza in otravuri fine sau mai putin fine si, de asemenea, sa observ daca aceste otravuri sunt mortale.Cred ca ma aflu destul de aproape de adevar din clipa in care am descoperit ca Romeo Popescu nu este atit un ziarist, cit un scriitor care isi alege subiectele din realitate. De doua ori pe saptamina, „Vocea Vilcii” propune cititorilor capitole din diverse seriale, in care personaje reale trec prin intimplari mai mult sau mai putin adevarate. Deghizindu-se in jurnalist, romancierul Romeo Popescu reuseste sa cistige banii necesari continuarii operei sale literare, altminteri nefiind posibil, stiut fiind ca niciun scriitor din Rominia nu poate trai numai din condei.Asa se face ca „Vocea Vilcii” este o colectie de foiletoane palpitante care vor lasa, peste timp, o imagine romantata a elitei din teritoriu.Marea problema a scriitorului Romeo Popescu este sa nu isi dea seama cititorii ca el este mai mult scriitor decit jurnalist. Daca s-ar intimpla acest lucru, finantarea acestei „Comedii umane” care este „Vocea Vilcii” ar avea mult de suferit. Desigur ca in fiecare ziarist bun doarme un romancier, numai ca la dl Romeo Popescu problema se poate pune invers: in romancierul care este s-a trezit, de foame, un ziarist de exceptie.Ramine de observat si de admirat, ori de detestat, dupa caz, modul in care scriitorul reuseste sa impleteasca adevarul cu fictiunea in asa fel incit cititorii sa nu bage de seama ca ziarul nu mai e de mult ziar, ci un roman care merge inainte o data cu vremurile. Pentru a impiedica sesizarea faptului ca ziaristul este un scriitor sub acoperire, Romeo Popescu isi anesteziaza cititorii dupa metoda practicata de chirurgii din epoca primitiva, adica dindu-le in cap. In loc de maciuca, autorul (ce bine ca si scriitorul si jurnalistul se numesc autori) foloseste afirmatii care daca ar fi facute in presa s-ar numi calomnii, dar puse in literatura se cheama, pur si simplu, caracterizarea personajelor.Intr-o lume tot mai secatuita de simt artistic, gazeta „Vocea Vilcii” trebuie citita cu admiratie. Neavind banii lui Patriciu pentru a putea atasa la fiecare exemplar de ziar un bun roman, dl Popescu introduce romanul in textul gazetei, realizind un mixaj estetic.Cred ca a sosit vremea ca dl Popescu sa dea masca jos si sa il putem astfel primi, cu onoruri, in Uniunea Scriitorilor, eu unul fiind onorat sa fac primul o asemenea propunere.