Visual Library of Cultural Heritage, un proiect Erasmus +, coordonat de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

 

 

 

 

 

În perioada 26-28 Februarie 2019, la Biblioteca din Kromeritz, Cehia, a avut loc primul curs din cadrul proiectului Visual Library of Cultural Heritage (Cheritage)

Tema acestei activități de învățare este “Cercetarea și documentarea elementelor din patrimoniul cultural”, iar participanții sunt instruiți cum să utilizeze metode sistematice pentru descoperirea și punerea în valoare a patrimoniului fiecărei țări prezente la reuniune.

Activitățile teoretice sunt completate de ateliere în care cei prezenți descoperă tehnicile de realizare a unor obiectele tradiționale  și de vizite de documentare la cele mai reprezentative obiective culturale din diferite zone ale Europei.

CHERITAGE este un parteneriat format din opt organizații europene: România, Cehia, Malta, Grecia, Slovenia, Portugalia, Italia și Irlanda.

Proiectul Visual Library of Cultural Heritage este finanțat prin programul Erasmus + și este inițiat și coordonat de Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de doi ani (2018-2020) și vizează realizarea unei platforme online care va cuprinde cele mai importante elemente din patrimoniul cultural al țărilor partenere.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine, 13 decembrie, se vor executa lucrări programate la barajul Călimănești. Circulația rutieră pe baraj,…
Mâine, 13 decembrie, se vor executa lucrări programate la barajul Călimănești. Circulația rutieră pe baraj,…

Primăria Orașului Călimănești aduce la cunoștința cetățenilor faptul că sâmbătă, 13 decembrie 2025, Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv va executa…

Constantin Rădulescu: Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene!
Constantin Rădulescu: Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene!

Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene! Am fost la Muzeul Satului Vâlcean, unde lucrările de restaurare sunt în plină…

Anunț important al primarului Cosmin Anghelescu privind Programul național de cadastru și carte funciară
Anunț important al primarului Cosmin Anghelescu privind Programul național de cadastru și carte funciară

Vă aduc la cunoștință că, la nivelul comunei noastre, se desfășoară Programul național de cadastru și carte funciară, prin care…

𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐊𝐚𝐳 𝐇𝐚𝐰𝐤𝐢𝐧𝐬 Blues Quintet ca 𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲
𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐊𝐚𝐳 𝐇𝐚𝐰𝐤𝐢𝐧𝐬 Blues Quintet ca 𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲

Nurvil Audi 𝐗 Kaz Hawkins – Mobilitate Premium, Voce Legendară. Drumul muzicii este lung, dar mereu spectaculos. 𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este…

Femeie de 59 de ani, salvată de un copac după ce s-a aruncat de la…
Femeie de 59 de ani, salvată de un copac după ce s-a aruncat de la…

O femeie de 59 de ani a ajuns la spital, în această după-amiază, după ce a căzut de la etajul…