Vețeleanu, nici în căruță, nici în teleguță

Din nou revista Criterii a avut drepatate când a afirmat că Veţeleanu este candidatul PSD

Pe 10 martie anul curent, revista Criterii spune următorul lucru: „PSD are la Râmnicu Vâlcea candidat propriu pentru fotoliul de primar”. Cităm din acelaşi material “Astfel, în acest moment PDL îl are candidat cert pe Romeo Răulescu, PNL îl are candidat pe Emilian Frâncu, iar PSD îl are candidat pe… Eusebiu Veţeleanu. Ştiu că PSD-ul, oficial, nu are nimic în comun cu Eusebiu Veţeleanu, dar proiecţia electorală a portretului lui Veţeleanu arată că Gutău este strict de stânga. Simpatzianţii lui Eusebiu Veţeleanu fac parte structural din două categorii – cei anti-PDL şi anti-USL pe deoparte, iar pe de altă parte sunt exact categoria de stânga, cea care l-a îmbrăţişat pe Gutău la ştrandul Ostroveni în septembrie 2011.Sunt o categorie amatoare de pupat, sunt cei care sună la TV pentru băncuţe, pentru becuri, pentru borduri, cei care au aştepări imediate, cei care vor panseluţe şi mângâieri pe obraz. Sunt cei care îl doresc pe primar călare pe buldozer, pe maşina de gunoi, sunt cei care vor un om din popor. Sunt cei care stau în maieu alb vara pe banca din faţa blocului şi joacă table, sunt cei care poartă un sacou vechi de la costumul de cununie, cu tivul îndoit, peste pulover. Sunt oameni care se adună săptămânal la şedinţele programate de şeful de scară, sunt cei care au un exagerat de simplu simţ civic, cei care se uită chiorâş la fetele îmbrăcate deocheat, cei care se salută că „Trăieşti vecine!” Sunt cei care o dau pe Irina Loghin la maxim duminica după amiază sau, dacă e cald, merg la un grătar pe malul Căcăioasei sau pe malul Olăneştiului la Păuşeşti.”

Cam asta a fost fauna pe care miercuri grupul UNPR a adunat-o la Casa Ştiinţei.

“Acesta este electoratul de stânga. Doamne fereşte, nu spun că este un electorat prost sau dobitoc, nu folosesc asemenea definiţii, este un electorat normal, de stânga, cu aşteptări sociale din bani de la stat. Este electorat care are azi un candidat – Eusebiu Veţeleanu. 80% îl vor vota pe acest candidat pentru că nu au pe unul oficial al PSD. 10% vor merge spre Rădulescu şi 10% spre Frâncu”.

Cam acesta era articolul din 10 martie. Probabil Mircia Gutău l-a citit şi azi a scos porumbelul. Numai că a reuşit să-l înfunde pe Veţeleanu. Reacţia lui Gigi Matei şi a PSD era obligatorie după ce probabil Emilian a strigat ca din gură de şarpe şi a ameninţat cu reclamaţii la Ponta, la Crin, la CEDO, la NATO la NASA. “Trădare!” a zbierat Emilian şi a înroşit telefoanele către Cîlea, spumegând.

Dar, dincolo de reacţiile lui Emilian şi de poziţia exprimată de Gigi Matei sau Adi Buşu, electoratul, nu activul, ci electoratul de stânga în nici un caz nu va vota cu Frâncu. Am văzut în Ostroveni, lumea aia socială oscilează între Rădulescu şi Veţeleanu. Cu Rădulescu nu au nimic de împărţit ci cu PDL (efectul Antena 3). Dar în nici un caz Frâncu.

Oricum declaraţia lui Gutău , chiar dacă e o eroare politică a fost adevărată. Mircia niciodată nu a fost un om de dreapta, a fost un reprezentant al stângii populiste, a fost votat împotriva lui Zamfirescu pe atunci candidat al dreptei în turul II din 2004, de electoratul PSD.

Aşadar, lucrurile se complică pentru Frâncu începând de azi până duminică. Veţeleanu este aşa cum revista Criterii a spus la începutul primăverii, candidatul PSD-ului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Drumul Expres Pitești – Mioveni revine pe traseul finanțării. Ion Mînzînă: „Nu am lăsat…
VIDEO. Drumul Expres Pitești – Mioveni revine pe traseul finanțării. Ion Mînzînă: „Nu am lăsat…

Consiliul Județean Argeș a făcut un nou pas pentru realizarea Drumului Expres A1 Pitești – Mioveni, aprobând indicatorii tehnico-economici ai…

Se testează un nou sens giratoriu la Ștefănești. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență
Se testează un nou sens giratoriu la Ștefănești. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, anunță că în zona liceului din localitate a fost amenajată o simulare a unui viitor…

Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor Trivale. A fost semnat…
Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor Trivale. A fost semnat…

Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare…

Poliția avertizează: Animalele lăsate fără apă și umbră, în plină caniculă, pot aduce amenzi de…
Poliția avertizează: Animalele lăsate fără apă și umbră, în plină caniculă, pot aduce amenzi de…

Pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au…

Primăria Ștefănești îi premiază pe elevii și tinerii cu rezultate de excepție. Au început înscrierile!
Primăria Ștefănești îi premiază pe elevii și tinerii cu rezultate de excepție. Au început înscrierile!

Primăria Orașului Ștefănești dă startul înscrierilor pentru ediția din acest an a programului „Premiem Excelența în Ștefănești”, prin care sunt…