Vâlceni depistați băuți, la volan

 

 

 

 

 

 

Ieri, în jurul orei 18:00, un bărbat din Horezu, în vârstă de 57 de ani, a fost depistat băut, în timp ce conducea un autoturism, de către polițiștii din localitate.

Etilotestul a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

XXX

În jurul orei 19:30, polițiștii din Malaia și din Voineasa, de această dată, în timp ce executau activități de patrulare, au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani, din Voineasa.

În urma testării, rezultatul a fost 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

XXX

Tot ieri, în jurul orei 23:40, polițiștii din Drăgășani au oprit un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat care consumase alcool (avea 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat).

XXX

Imediat după miezul nopții, polițiștii din Prundeni au depistat un bărbat care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În toate cele patru situații, șoferii au fost transportați la spital, pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și au fost   deschise dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…
Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…

Zece spectacole din România, Portugalia, Georgia și Republica Moldova vor fi prezentate la Pitești, în perioada 31 octombrie – 29…

Un pas major în diagnosticarea cancerului!
Un pas major în diagnosticarea cancerului!

Laboratorul de Anatomie Patologică a fost dotat de Consiliul Județean Argeș cu tehnologie medicală de ultimă generație! Prin această investiție,…

Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…
Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…

Un conflict izbucnit pe rețelele sociale între două grupări de interlopi s-a încheiat violent, în comuna Bradu, unde membrii acestora…

Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente
Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente

Societatea Apă Canal 2000 SA reamintește că, până în data de 28.12.2026, circulația rutieră este închisă pe strada Smârdan din…

NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!
NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!

Echipează-ți mașina cu anvelope de calitate superioară și jante rezistente, concepute pentru a preveni derapajele și a reduce distanța de…