Am citit zilele trecute în presa vâlceană un comunicat din partea unui primar de comună. În respectivul comunicat, nici mai mult nici mai puţin, „Ion Cîlea şi Cristian Buican erau definiţi drept impotenţi” de un confrate de alianţă, adică un primar PSD. Spunea cel de acolo că liderii USL nu s-au ţinut de promisiune, deşi a fost ales cu majoritate de voturi şi pentru că a avut un procentaj mare la referendum.
Adică, omul se lăuda cu şeptelul de alegător pe metru pătrat şi drept urmare nici Cîlea şi nici Buican nu au sărit cu vreu sfanţ pentru localitate. Asta era deci în anul de graţie 2012, la 22 de ani după revoluţie.
Tris, urât, absurd, primitiv. Nu sar acum să apăr potenţa lui Buican sau Cîlea, dimpotrivă sunt convins că aceştia au pus presiune pe proprii primari să scoată turmele la secţia de vot, dar vreau să îl iau pe respectivul edil de barbă şi să-l aduc un pic în Europa.
Şi nu doar pe el. Primarii de localitate ar trebui să emită comunicate de presă acuzatoare la adresa şefilor de judeţ prin care să spună „Domnilor Cîlea şi Buican, sunt prima comună din judeţ care se autofinanţează, am trei fărbricuţe, am câteva sute de agenţi economici, din aceşti bani mi-am pus la punct infrastructura, am reuşit să achit salariile oamenilor başca să le dau prime, dar voi ați promis ajutor pentru cofinanţare sau lobby, ca să vină la mine nu ştiu ce investitor neamţ sau olandez!”
Da, acestea ar trebui să fie comunicatele de presă. Despre cum au reuşit edilii din judeţ să scadă numărul celor cu dosare sociale, că au nu ştiu câte ferme industrializate, că numărul şomerilor a scăzut drastic, că au o populaţie întinerită, că au nu ştiu câte pensiuni. Că au un spor denmografic, că e bine! În nici un caz să se laude cu numărul de babe şi moşi înghesuiţi la vot, arcanul care a reuşit să adune toţi romii şi să-i bage la referendum. Nu prin această manipulare odioasă ne lăudăm.
Într-un judeţ sărac, singurele creşteri sunt la votul amărăştenilor, la ratingul Antena3, la conţinutul de manele pe cap de locuitor.
Primarii vâlceni cer bani pentru salariile propriului aparat adminsitrativ, se gudură pe lângă stăpânire, mulţi habar n-au cum managerieze din punct de vedere economic localitatea. Se vaită, plâng, sunt victime ale regimurilor fie de la Bucureşti, fie de la reşedinţă.
Iar singurele lor fapte de arme rămân mânatul babelor şi moşilor la urne în folos propriu sau pentru USL. Barvo, pentru asta merită toţi o „inimă purpurie”. Parcă văd o şedinţă solemnă unde primarii de comune cu peste 60% prezenţă la referndum şi cu cei mai mulţi morţi, primind din partea liderilor USL o medalie de gât, o strângere călduroasă de mână şi biltzurile presei imortalizând momentul.
Pe prima pagină ei, primii edili care au obținut rezultate spectaculoase la mânatul turmelor la vot. Eroii judeţului, din satele de chirpci ale Olteniei s-au născut aceşti barvi soldaţi, mareşali ai votului, minunaţi fii ai patriei. Iar restul edililor din comunele ardelene sau maghiare care au scos procente ruşinoase să fie trecuţi la lada de gunoi ai istoriei.
Ce dacă au comune prospere, au oameni muncitori, au investiţii în zonă ? Sunt doar nişte rebeli, nişte indivizi care nu au respectul de sine, pentru ţară, pentru antene, pentru glorioşii lideri.
Da, domnule Câlea şi domnule Buican, trebuie să vă reparaţi greşeala şi să-l medaliaţi pe primarul din Fârtăţeşti pentru că este un autentic fiu de plugar de la noi din sat. Şi ca el sunt mulţi…din păcate.

























Lasă un răspuns