Un nou parc în municipiul Râmnicu Vâlcea

 

 

 

 

 

Marţi, 29 martie, s-au finalizat lucrările aferente proiectului ”Amenajare Parc Ştirbei Vodă”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiţii 4.2, Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Bugetul proiectului este de 7.235.750,09 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile – 7.091.035,09 lei.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără refuncţionalizarea unei suprafeţe de teren degradat şi transformarea acesteia în spaţiu verde urban, creşterea suprafeţei de spaţiu verde pe locuitor, utilizarea în scop recreativ a terenului situat în centrul municipiului, îmbunătăţirea calităţii mediului prin înfiinţare de spaţii verzi şi reducerea efectelor negative ale temperaturilor crescute şi ale schimbărilor climatice, conştientizarea populaţiei privind importanţa spaţiilor verzi şi oferirea unui mod sănătos de a petrece timpul liber, îmbunătăţirea aspectului peisagistic şi a calităţii aerului sau creşterea atractivităţii oraşului.

În baza contractului de execuţie lucrări cu asocierea OK SRL, SC AGROEXEPRT SRL şi SC VALORIS SRL s-au efectuat o serie de lucrări specifice respectiv realizarea de alei, platforme pietonale şi terasamente, realizarea de împrejmuiri pe tot perimetrul suprafeţei amenajate, amplasarea de bănci, pergole, cişmele, amenajarea unui loc de joacă pentru copii compus din tiroliene şi leagăne pentru persoane cu dizabilităţi, un spaţiu modern pentru fitness şi terenuri pentru volei/badminton, plantarea de arbori foioşi şi conifere cu talie medie şi înaltă, montarea de gazon, realizarea unui sistem de iluminat, fiabil şi eficient pe toate aleile şi la punctele de interes din cadrul zonei amenajate, instalarea unui sistem video şi Wi-Fi, realizarea unui sistem de irigare automatizat şi construirea unui grup sanitar. Spre deosebire de celelalte parcuri, în Parcul ”Ştirbei Vodă” se va permite şi accesul persoanelor însoţite de animale de companie, cărora le sunt puse la dispoziţie suporturi cu pungi pentru colectarea deşeurilor.

Prezent la inaugurare, primarul Mircia Gutău şi-a exprimat satisfacţia faţă de modul de derulare a acestui proiect, atât în faza dintre depunerea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare, cât şi pe parcursul implementării, apreciind deopotrivă buna colaborare cu specialiştii Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, precum şi calitatea lucrărilor executate.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are în derulare alte două proiecte cu finanţare europeană ce vizează reabilitarea unor zone degradate prin transformarea lor în parcuri, respectiv ”Amenajare Parc Nord” (în vecinătatea bălţilor de lângă barajul Nord) şi ”Amenajare Parc Ostroveni” (pe faleza râului Olt, în zona blocurilor ANL).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…
Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu cei mai noi membri ai echipei Salvamont Argeș, voluntarii Florin…

VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…
VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…

Incendiul de vegetație izbucnit ieri, într-o zonă greu accesibilă din comuna Corbeni, a fost lichidat după o intervenție dificilă la…

Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…

Președintele președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, a anunțat cu satisfacție că „a fost aprobat transferul fondurilor…

Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…
Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei Deputaților un proiect de lege care…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…

„Calea spre lumină” – O incursiune în universul lui Constantin Brâncuși Vă invităm mâine, 11 martie, de la ora 12:00,…