„Un mărțișor din suflet” oferit beneficiarelor Căminului pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea

 

 

 

 

 

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a derulat Proiectul „Un mărțișor din suflet!”

Activitatea s-a desfășurat la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea, unde au fost oferite flori beneficiarelor, dar și personalului angajat.

Părintele misionar Mihai Sandu a săvârșit rugăciuni pentru beneficiarii centrului și pentru personalul care oferă asistență și sprijin în mod permanent. Acțiunea s-a desfășurat în semn de dragoste și recunoștință, la început de primăvară.

„50 de persoane au primit daruri de flori, din partea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Arhiepiscop Varsanufie. Recunoștința și dragostea sinceră a doamnelor s-a manifestat prin bucuria cu care ne-au întâmpinat, motiv pentru care am simțit că aceste frumoase tradiţii româneşti, care însoțesc începutul de primăvară, contribuie la întărirea sentimentului de dragoste, de prietenie și de comuniune”, a precizat doamna Viorica Adriana Iancu, Consilier Social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…
Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…