Un discurs al lui Mircia Gutău pe care îl aşteptam de multă vreme

 

 

 

 

 

Mircia Gutău este un mare gospodar, are, vorba cuiva, un talent feminin de a înfrumuseţa oraşul Râmnicu Vâlcea şi un talent masculin de a-l dezvolta.

Aşteptam însă de la Mircia Gutău şi un mesaj adresat spiritului locuitorilor din municipiu şi iată că a venit. Alte mesaje vor dispărea în timp, cel adresat cu ocazia Zilelor Râmnicului 2019 va rămâne, sunt sigur, peste vreme.

Riscăm să ne pierdem identitatea.

“Trăim într-o lume în care graniţele devin fluide, specificul local se estompează, iar comunităţile se transformă într-o masă amorfă, guvernată de directive trans-naţionale.
Mai atenţi la prezent şi foarte preocupaţi de viitor, tindem să uităm trecutul şi să ne pierdem identitatea pentru care înaintaşii noştri au făcut chiar sacrificiul suprem”, spune Gutău.

Trebuie instaurată tradiţia fermă de cinstire a valorilor care ne-au făcut să fim ceea ce suntem.

“Cineva ar putea obiecta că manifestări precum cea de astăzi sunt prea multe şi că nu ar trebui să marcăm prima atestare documentară a oraşului în fiecare an, ci, poate, doar o dată la cinci ani, la vârste ”rotunde”.
Dar cum am putea să renunţăm la a cinsti valorile care ne-au adus unde suntem astăzi şi ne-au făcut ce suntem acum?
Cum să nu ne mândrim cu faptul că prima oară numele de Râmnic a apărut într-un document semnat de însuşi marele apărător de Neam, Ţară şi Credinţă – Domnitorul Mircea cel Bătrân?
Cum să nu ne înfiorăm că Râmnicul era considerat Cetate Domnească înaintea multor alte oraşe din ţară sau de aiurea?
Şi cum să nu sărbătorim nişte vremuri când noi aveam şi mori, şi falnice biserici, şi judeţ, iar alţii nu aveau nici ţară şi nici grai?”
“Nu este o datorie, este o OBLIGAŢIE pentru fiecare dintre noi ca măcar o dată pe an să ne amintim de toate cele câte s-au întâmplat, pentru ca noi să putem acum să clădim viitorul sprijinindu-ne pe un trecut glorios”, spune primarul Râmnicului.

Aşteptam de multă vreme un asemenea mesaj care nu e de conjunctură, ci exprimă o filosofie a primarului Gutău.

Abia acum, Mircia Gutău este un primar complet şi spun complet fiindcă perfecţiunea nu există.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…