Articolul “Un ciot: Ion Cîlea” a strârnit rumoare, a scandalizat.

Unii spun că e prea laudativ, alții zic că e ireverențios.

Mă așteptam.

Presa locală și lumea ei au în obișnuință atitudinile pro sau contra. Metaforele sunt interzise, fiindcă sugerează recompense mataforice.

Cine ar putea însă trăi cu parale iluzorii ? Buzunarul e sau plin, sau gol, tertium non datur.

Totuși, cred că Ion Cîlea e un caz complex, care poate stimula creativitatea jurnalistică.

 Am trăit multă vreme cu iluzia că Vâlcii îi trebuie un lider de factură occidentală, abia târziu am înțeles că județul e atât de înapoiat încât, cel puțin deocamdată, are nevoie de un Cîlea cel Bătrân, capabil să fie un ciot în fața Aliotmanului de tranziție.

Mă uit la ceea ce s-a întâmplat în Argeș, unde Nicolescu a fost și este doar un condotier, un mercenar. Are stil dar iubirea de moșie a fost doar un pretext pentru a-și favoriza familia.

Cîlea e mai rudimentar, dar el chiar crede în acele valori din vechile manuale.

Și nu e prost deloc,are șiretenia necesară ieșirilor din impas.

Cândva, va fi nevoie de un vizionar, acum e necesar baciul care alungă lupii.

Acesta e Ion Cîlea, l-am simțit în mai multe situații capabil să o ia înainte țărănește, cu mânecile suflecate, hăulind.

E Badea Cîlea, nu e Sir Cîlea. E autentic.

E aici un paradox, fiindcă liderii celorlalte partide locale sunt figuri mai moderne, nu cred însă că au atâta personalitate cât are “Ciotul”, nimeni nu se împiedică de ei.

Eu, ca ziarist local, cu paradigma aceasta voi lucra când vine vorba despre Ion Cîlea. Paradigma “ciotului”. 

Ce să fac dacă, la urma urmei, ceilalți sunt ca o potecă cheală pe care o poate lua oricine la picior ?