Tribunalul Vâlcea a respins trei acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru dare de mită: bomboane, cafea și ouă

Judecătorii Tribunalului Vâlcea au respins trei acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosare diferite care vizau infracțiunea de dare de mită, după ce au apreciat că bunurile oferite aveau o valoare derizorie și nu pot caracteriza intenția de corupere a funcționarilor publici.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, 4 februarie, de Biroul de Informare și Relații Publice, cele trei dosare au fost instrumentate de același procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și au vizat situații distincte.

În primul caz, o persoană ar fi pus pe biroul unui cadru medical o cutie de bomboane Rafaello, cu ocazia întocmirii unor acte medicale de internare.
În al doilea dosar, o altă persoană ar fi oferit unui cadru medical o cutie de bomboane Merci și un pachet de cafea Jacobs, atunci când a primit documente medicale pentru copilul său minor.
Cel de-al treilea caz a vizat o fostă colegă de serviciu a unei polițiste, care i-ar fi remis acesteia o pungă cu aproximativ 25–30 de ouă, în contextul verificării dacă fusese emis certificatul de înmatriculare pentru un autoturism.

În toate cele trei situații, procurorul a propus pedepse de 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

Judecătorii care au analizat acordurile – trei magistrați diferiți – au respins însă aceste propuneri, reținând lipsa intenției de a corupe și apreciind că valoarea redusă a bunurilor oferite nu poate întruni tipicitatea infracțiunii de dare de mită, raportat la contextul concret al fiecărei cauze.

În timpul urmăririi penale, anchetatorii au efectuat și supravegheri tehnice. Sentințele pronunțate pot fi atacate cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festival dedicat lui Dinu Lipatti, la Tokyo. Artiștii din Argeș, în program
Festival dedicat lui Dinu Lipatti, la Tokyo. Artiștii din Argeș, în program

Institutul Cultural Român din Tokyo, Ambasada României în Japonia și organizația niponă Asociația de concerte Min-On anunță co-organizarea primei ediții…

Dacă ești incult feroce, nu critica pe nimeni. Evident, nici pe Adrian Bughiu, vicele CJ…
Dacă ești incult feroce, nu critica pe nimeni. Evident, nici pe Adrian Bughiu, vicele CJ…

Pe site-ul semnal-ag.ro a apărut un articol cu titlul dur: ”CUI I-A SPUS „FĂ” VICEPREȘEDINTELE PSD, ADRIAN BUGHIU? / E…

Miercuri, se oprește apa în Poiana Lacului
Miercuri, se oprește apa în Poiana Lacului

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești va executa miercuri 23 septembrie 2026, între orele 8 – 24, lucrări de igienizare…

Bărbat dat dispărut în Mioveni, găsit mort după câteva ore de căutări. Dumnezeu să-l odihnească!
Bărbat dat dispărut în Mioveni, găsit mort după câteva ore de căutări. Dumnezeu să-l odihnească!

Un bărbat de 45 de ani din Mioveni, dat dispărut în această după-amiază, a fost găsit decedat câteva ore mai…

 Iulius și minciunile lui despre Ducele de Albota
 Iulius și minciunile lui despre Ducele de Albota

Pe mai multe site-uri și conturi personale de Facebook a apărut o știre despre comuna Albota care m-a pus pe…