Tentativă de furt dejucată de Poliţia Locală, la Şcoala Colonie Nuci

În noaptea de luni spre marţi, la ora 00.56, echipajul Poliţiei Locale care efectua serviciul de patrulare în zona Centrală – Zăvoi – Petrişor a fost sesizat de ofiţerul de serviciu care i-a anunţat că sistemul de alarmare de la Şcoala Colonie Nuci a fost declanşat.

 

Echipajul a ajuns la faţa locului în aproximativ 7 minute, constatând că uşa principală de acces în şcoală fusese forţată şi era deschisă, dar în şcoală nu se afla nimeni. A fost cerut sprijinul a încă două echipaje de la Poliţia Locală, iar în timpul verificării împrejurimilor şcolii au fost descoperite două persoane, care, la vederea poliţiştilor, au fugit.

 

Unul dintre aceştia a fost găsit într-o scară de bloc, iar după identificare s-a dovedit că era vorba de P. Constantin Vasile, cu vârsta de 16 ani, domiciliat pe str. Spicului nr. 2, constatându-se, totodată, şi faptul că se afla în stare de ebrietate.

 

Din discuţiile avute cu suspectul de furt a reieşit faptul că acesta, împreună cu un prieten pe care îl ştie doar sub numele de ”Liviu”, au forţat intrarea în Şcoala Colonie Nuci – unde învaţă – şi au intrat până în biroul directorului însă, speriaţi de declanşarea alarmei, au fugit din incintă fără a lua nimic.

 

La faţa locului a sosit şi un echipaj al Poliţiei Române care a întocmit un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, preluând în acelaşi timp cercetările pentru soluţionarea cazului.


Daniel Ionescu-Purtator de cuvant-Primaria municipiului Ramnicu Valcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…

Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului
Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului

Sunt din ce în ce mai puțini. În Argeș, astăzi, mai trăiesc doar șase veterani și 320 de văduve de…

Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali
Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali

Astăzi la prânz, în zona pasajului Magnolia din Pitești, o tânără s-a prăbușit la pământ, în plină criză epileptică. Primele…

Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…
Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…

Un accident de muncă petrecut în comuna Mărăcineni, astăzi la prânz, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 56 ani, din…

Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai
Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai

Primăria Municipiului Pitești informează că, în perioada 01–03 mai, piețele agroalimentare, Bazarul „Gheorghe Lazăr” și Târgul Săptămânal vor funcționa după…