Târgul de adopții canine devine o tradiție lunară în Râmnicu Vâlcea

 

 

 

 

 

 

 

Primăria Râmnicu Vâlcea organizează o nouă întâlnire între câinii de la Adăpostul public de la Fețeni și cei care doresc să adopte un animal de companie, după o primă ediție desfășurată la începutul lunii trecute (și în urma căreia au fost adoptați 5 câini) în contextul marcării Zilei internaționale a animalelor fără stăpân.

Târgul de adopții canine se va desfășura sâmbătă, 11 mai, între orele 11.00 – 14.00, în Parcul Mircea cel Bătrân, iar cei ce doresc să plece acasă însoțiți de un prieten blănos (proces pentru care vor trebui să prezinte un act de identitate) sunt așteptați cu drag, dar și cu sfaturi și sugestii din partea voluntarilor prezenți.

Intenția Primăriei este aceea de a permanentiza acest eveniment în prima sâmbătă a fiecărei luni din sezonul cald (excepție făcând luna curentă, când data târgului canin a fost mutată pentru a nu se suprapune cu sărbătorile pascale), astfel încât o viitoare ediție a tâgului de adopții canine se va derula în prima zi a lunii iunie.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cursuri mutate online în mai multe școli din Argeș, din cauza gerului. Prefectul a convocat…
Cursuri mutate online în mai multe școli din Argeș, din cauza gerului. Prefectul a convocat…

Temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile au dus la apariția unor probleme punctuale în unități de învățământ din județul…

Nurvil: Pregătește-ți mașina pentru sezonul rece cu Setul de Îngrijire Iarnă!
Nurvil: Pregătește-ți mașina pentru sezonul rece cu Setul de Îngrijire Iarnă!

ACCESORII ORIGINALE AUDI & SKODA Set de iarnă / Racletă telescopică Audi & Soluție de dezghețat parbrizul. Setul pentru iarna…

Accident pe DN 65, în Albota. Șoferii – o tânără și un bărbat de 81…
Accident pe DN 65, în Albota. Șoferii – o tânără și un bărbat de 81…

Azi-dimineață, pe DN65, în comuna Albota, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. O…

Încă un bloc din Râmnicu Vâlcea eficientizat energetic cu finanțare prin PNRR
Încă un bloc din Râmnicu Vâlcea eficientizat energetic cu finanțare prin PNRR

Primăria Municipiului continuă finalizarea proiectelor cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul cărora s-au eficientizat energetic…

Tragedie pe DN 65, în Argeș: un tânăr de 25 ani, din Olt, a murit…
Tragedie pe DN 65, în Argeș: un tânăr de 25 ani, din Olt, a murit…

În această dimineață, pe DN 65, a avut loc un accident mortal. Un tânăr de 25 ani, din Colonești, județul…