Sute de calculatoare și laptopuri au ajuns la unitățile de învățământ din Râmnicu Vâlcea

 

 

 

 

 

 

 

Primele livrări de echipamente digitale au început să ajungă la unitățile de învățământ din Râmnic în baza proiectului cu fonduri din PNRR „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”, al cărui contract de finanțare a fost semnat de primarul Mircia Gutău și de ministrul Educației, Ligia Deca, în vara anului trecut.

Astfel, de la finele săptămânii trecute, laboratoarele de informatică de la 16 unități școlare (colegiile „Alexandru Lahovari”, „Mircea cel Bătrân” și „Matei Basarab”, liceele „Victor Giuleanu” și „Antim Ivireanul”, Seminarul Ortodox „Sf. Nicolae”, școlile gimnaziale „Take Ionescu”, „I.G. Duca”, „Anton Pann”, „Mihai Eminescu”, Colonie, nr. 4, 5 și 13 și grădinițele „Dumbrava Minunată” și Ostroveni 2) au început să primească în total 133 de calculatoare desktop cu monitor, 102 laptopuri, 83 de sisteme all-in-one, 16 multifuncționale, 16 camere de videoconferință, 16 table interactive (cu suport), 15 sisteme de sunet și 14 routere wi-fi. Tot în această etapă au fost recepționate și echipamentele specifice (tablete, căști etc.) pentru cabinetul de limbi străine de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

Acesta este primul lot în cadrul proiectului cu o finanțare nerambursabilă de peste 37 milioane lei prin care se dotează cu mobilier și echipamente specifice sălilele de clasă, laboratoarele de informatică și de științe, cabinetele școlare și atelierele din 27 de de colegii, licee, școli gimnaziale și grădinițe din Râmnic.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”, finanțat integral prin PNRR, se regăsește pe „Harta proiectelor cu finanțare nerambursabilă ale Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea”, disponibilă la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ARGEȘUL, pe scena culturală a Japoniei!
ARGEȘUL, pe scena culturală a Japoniei!

Timp de trei zile, muzica românească a strălucit pe scena celei mai prestigioase și mari instituții muzicale din Japonia –…

Salvamont Argeș primește două refugii montane, care vor fi amplasate în Făgăraș și Iezer
Salvamont Argeș primește două refugii montane, care vor fi amplasate în Făgăraș și Iezer

Salvamont Argeș a primit două refugii montane în cadrul proiectului național „Refugiile Speranței”, derulat de Districtul 124 Lions România, cu…

Încep înscrierile la Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC 2026
Încep înscrierile la Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC 2026

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Muzică…

Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!
Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!

Încheie anul cu momente speciale și întâmpină 2027 cu energie, relaxare și voie bună doar  la Hotel Olănești&Spa Medical. Te…

Argeșean prins când încerca să fenteze examenul auto
Argeșean prins când încerca să fenteze examenul auto

Un bărbat de 34 de ani, din Păuleasca, a fost prins cu un sistem de comunicare la distanță în timp…