În fiecare an, la Băile Olănești, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este sărbătorit în Biserica de lemn din Albac, cunoscută și ca Biserica lui Horea, mutată în stațiunea vâlceană în anul 1954 de Patriarhul Iustinian.

Astăzi, turiști și locuitori ai stațiunii vâlceane, alături de edilul Sorin Vasilache și Tiberiu Todea din Albac au sărbătorit 273 de ani de istorie a Bisericii lui Horea.

Evenimentul a fost marcat print-un program artistic,, desfășurat în parcul central din Băile Olănești, susținut de Ansamblul de copii Albăceana din Albac și de interpreți de muzică populară și ușoară din cele două localități.
Din delegația sosită de la Albac au făcut parte edilul Tiberiu Todea, Ansamblul de copii Albăceana și Părintele paroh Trifa Gavril.

Povestea Bisericii lui Horea

Biserica de lemn din Albac, cu turn mic şi ţuguiat, a fost ridicată de trei ori din temelie, fiind cunoscută și ca Biserica lui Horea, scrie adevărul.ro. Lăcașul a fost mutat la începutul anilor 1900 din Albac (Apuseni) pe moşia Brătienilor, în Argeş. De aici a ajuns la Olăneşti (Vâlcea), la iniţiativa Patriarhului Iustinian.

A fost una dintre primele iniţiative de salvare a unui monument de patrimoniu din România. Clopotul vechi al bisericuţei lui Horea din Albac, unul dintre conducătorii Răscoalei ţărăneşti din 1784-1785, a răsunat pentru prima dată pe la mijlocul anilor 1600.

În 1746, când oamenii din Albac şi-au ridicat o nouă bisericuţă din lemn, au mutat şi clopotul în turla ei. Nicola Ursu, zis şi Horea, avea 16 ani pe atunci. Potrivit legendelor locale, însuşi Horea putea fi văzut cântând din strana bisericuţei, alături de părintele Sofronie din Cioara, cel care a ţinut trează credinţa ortodoxă.

Lăcaşul de cult, ce avea două intrări, una pe sub turn pentru femei, alta pentru bărbaţi spre miază-zi, a fost şi locul din care Horea a tras clopotul pentru ridicarea la luptă, în 1784. A fost un motiv în plus pentru asupritori să nu vadă cu „ochi buni“ lăcaşul de rugăciune pentru moţii din Apuseni.

Anul 1907 a fost unul de cotitură pentru biserica lui Horea, când a ajuns la Abrud un român înstărit din Vechiul Regat, domnul Ionescu, braţ la braţ cu soţia sa. Era nimeni altul, decât marele om de stat Ion I.C. Brătianu, singurul om politic de peste Carpaţi care a călătorit în ţara Moţilor sub regimul unguresc.

Pelerinajul misteriosului domn Ionescu la Albac este descris de însuşi Brătianu, în lucrarea „Amintiri din ţara Moţilor“. „A tria zi, după o nouă noapte petrecută la Câmpeni, plecarăm spre satul lui Horia din Albac. Aici ne oprirăm în dreptul bisericei din lemn, întocmită din grinzi şi bârne groase, de câte 8 metri lungime, şi cu un turn înalt ca de cetate. Pentru a pătrunde într-însa, ne veni în ajutor un tânăr teolog, pe care îl atrăsese sgomotul motorului“, aşa descrie Brătianu prima întâlnire cu bisericuţa lui Horea.

Tot Brătianu ne spune că în imediata apropiere a bisericuţei de lemn din veacul al XVIII-lea, era ridicată o alta din zid. Omul de stat povesteşte că autorităţile austro-ungare reclamau „distrugerea celei dintâi, de teamă de foc, şi de aceea i se hotărâse desfacerea şi vânzarea ca lemn vechiu. Ne durea în suflet să aflăm că acel locaş, în care se rugaseră şi se împărtăşiseră Horia şi vrednicii lui tovarăşi în clipe hotărâtoare, era să piară şi îl părăsirăm cu truda în minte cum l-am putea salva“. Şi n-a stat mult pe gânduri. Împreună cu învăţătorul şi preotul din sat din acea vreme, au găsit şi soluţia pentru salvarea bisericuţei de lemn.

A cumpărat-o, cu planul s-o desfacă şi să o reclădească pe moşia Brătienilor de la Florica (judeţul Argeş). „În timpul iernii, ea fu transportată pe sănii 100 de kilometri, până la linia ferată de la Turda şi, de acolo, fiind dată lungimea grinzilor, în vagoane speciale la Florica“, mai spune Brătianu. Reclădită pe moşia Brătienilor autorităţile austro-ungare au aflat prea târziu de adevăratul plan de salvare a bisericuţei şi dorinţa de a o reconstrui în Vechiul Regat. Bârnele lăcaşului de rugăciune al lui Horea erau deja de mult lângă Piteşti, pe proprietatea Brătienilor. Au fost tocmiţi cei mai buni meşteri care să reclădească biserica.

„Curând după biserică veni şi meşterul Nicolae din Sohodol, însoţit de trei tovarăşi dulgheri. Ei ridicară clădirea în parcul din Florica“, ne mai spune cel care a salvat lăcaşul de rugăciune al moţilor de la pieire. Periplul Bisericuţei lui Horea nu se încheiase încă.

După al Doilea Război Mondial şi venirea comuniştilor la putere, lăcaşul salvat de Brătieni a rămas în paragină. Şi a rămas aşa, până a dat cu ochii de ea Patriarhul Iustinian, care a realizat că Biserica lui Horea nu trebuie să rămână în uitare.

Ierarhul s-a gândit că cel mai bun loc de strămutare ar fi la Băile Olăneşti, unde şi el îşi oblojea bătrâneţile şi, unde în 1954, nu exista lăcaş de cult ortodox.

Un steag românesc a fluturat şi va flutura mereu din turnul bisericii, după cum, în veci, portretul lui Horea îi va întâmpina pe credincioşii care ajung la Olăneşti, la intrarea în lăcaşul de cult.

Pribegia bisericuţei lui Horea , din Albac, pe moşia Brătienilor şi apoi, în staţiunea Băile Olăneşti, este considerată una dintre primele iniţiative de salvare a unui monument de patrimoniu din România. (Text scris de NICU NEAG)