Situația centralizată a lucrărilor derulate de APAVIL SA în Rm. Vâlcea (02 – 08 aprilie 2022)

 

 

 

 

 

 

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 02 – 08 aprilie 2022 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Ghioceilor, Eftimeștilor, Copăcelu, Zambilelor, Drumul Gării, Câmpului, Apusului, Cojocarilor, Depozitelor și Rapsodiei intersecție cu Henri Coandă.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Bâlciului, Buda, Copăcelu, Ghioceilor, Poenari, Drumul Gării și Goranu.

POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Râureni, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– s-a igienizat perimetrul rezervorului Cetățuia;
– s-au continuat lucrările de punere în funcțiune a Stației de pompare de pe strada Livezi;
– s-au continuat lucrările de extindere rețea de canalizare menajeră pe strada Zăvoieni;
– s-a ridicat la cotă capac cămin de canalizare menajeră și s-au înlocuit grătare de fontă pe strada Maior V. Popescu;
– s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat pe Splaiul Independenței;
– s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Marin Preda – blocul A36/III, strada Teodor Coman, strada Cerna – blocul 8, strada Calea lui Traian – blocurile L, S20, S15, S16 D3 și Filipin, Aleea Panseluțelor – blocul C3, strada Mihai Eminescu – blocurile B12 și B13, Aleea Bradului – blocul C6, strada Mihai Viteazu – blocul 101, strada Luceafărului – blocul A20, strada Ostroveni – blocul A40/II, strada Nicolae Iorga – blocul A27/III, strada I.L. Caragiale – blocul A28/I, strada Petrișor – blocul P4, Aleea Olănești – blocul 6, strada Dr. Hacman – blocul 99, strada Posada, strada I.C. Brătianu – blocul A64, strada Decebal – blocul D9, strada Marin Sorescu – blocul A36/I, Aleea Stejarului – blocul C13, Aleea Gladiolelor – blocul B15, Aleea Nuci și bulevardul Tineretului – blocul C31.

15 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 15 apometre, dintre care 11 verificate și înlocuite și 4 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 8 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 26 avize de amplasament și 4 avize tehnice.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL SA

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”
„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul…