Senatorul Dan Nițu nu se ține de scandaluri și se implică în acțiuni ale societății civile

COMUNICAT DE PRESĂ

Senatorul Nițu: ”Educația este cea mai eficientă soluție pentru eradicarea discriminării de gen și a efectelor ei asupra societății noastre!”

 

Senatorul PNL Dan Nițu a participat vineri, 20 noiembrie, la invitația Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la dezbaterile organizate la Râmnicu Vâlcea pe tema egalității de șanse ce au avut loc în cadrul proiectului „Strat – O viață de calitate în siguranță”.

 

Proiectul este derulat de ANES în parteneriat cu cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” și beneficiază de finanțare europeană, scopul lui fiind acela de a dezvolta măsuri integrate de abordare sistematică și națională de prevenire și combatere a violenței domestice, discriminării de gen și traficului de persoane. Dezbaterea de la Râmnicu Vâlcea face parte dintr-o serie de alte asemenea evenimente derulate în mai multe orașe din țară și reunite sub genericul „Serbările Normalității”, constituind ultima etapă a acestui amplu proiect a cărui principală țintă o reprezintă diminuarea numărului victimelor violenței domestice și a celor ale traficului de persoane.

 

„Cele mai bune arme în lupta împotriva discriminării de gen și a efectelor pe care această atitudine le poate avea asupra societății în ansamblul ei sunt educația și informarea publicului, cu acuratețe și cu insitență. Violența domestică, inclusiv cea împotriva copilului, discriminarea pe criterii de gen, traficul de persoane, sunt subiecte grave și distructive pentru societatea românească, dar care sunt încă insuficient dezbătute. Prin conștientizarea de către fiecare membru al comunităților locale a principiului egalității de șanse pot fi înlăturate discriminările de orice fel, nu doar dintre sexe, dar și cele pe criterii etnice, religioase și, de asemenea, pot fi reduse, dacă nu chiar eradicate, fenomene direct legate de discriminare cum ar fi violența asupra femeii și traficul de carne vie al căror victime sunt, în majoritatea cazurilor, tot femeile. Cu convingerea că acest proiect va avea ca efect și întărirea capacității operaționale a instituțiilor de stat implicate în combaterea acestor aspecte negative din societatea noastră, îi felicit pe inițiatorii acestor acțiuni și le urez succes”, a declarat senatorul Nițu.

 

Dan Nițu a ținut să atragă atenția asupra situației în care se află comunitățile de rromi din țara noastră, comunități din rândul cărora provin o parte dintre traficanții de persoane, dar și un număr semnificativ al victimelor violenței în familie și a traficului de persoane. De asemenea, parlamentarul vâlcean a vorbit și de necesitatea simplificării procedurii adopțiilor pentru ca astfel, copiii, victime ale abuzurilor domestice, să beneficieze de șansa unei vieți normale.

 

Biroul parlamentar al senatorului Remus Daniel NIȚU


Titlul aparține revistei Criterii Naționale

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…