Zilele acestea am stat de vorbă cu doi părinți despre programul zilnic al școlarului, un program ce depășește efortul zilnic al unui adult cu normă întreagă, 8 ore pe zi, la locul de muncă.
Întrebarea ce mi-a fost adresată: cum de am ajuns aici?
Răspunsul: Teama de a ieși din pluton!!!
Am început să detaliez o situație cu care m-am confruntat în 2006, primul meu an de în învățământ, ca profesor de Educație fizică la Școala “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, o școală etalon. Decizia directorului de atunci, Maria Bercea ( superb om și cadru didactic), a fost ca pentru toate clasele de gimnaziu să se meargă pe maximum de ore prevăzute în trunchiul comun ( 3 ore/sapt. ) și câte un opținonal de joc și mișcare. Formația sportivă era la loc de cinste în norma fiecarui profesor. Deci, se poate!
Trebuie să ieșim din pluton!!!
?Să susținem aplicarea cadrul de ore pe maxim;
?Să semnăm pentru un opțional relaxant pentru copil și nu pe principiul: lasă că are examen, să învețe;
? Să-l rugăm mai des pe profesorul de sport să facă echipe reprezentative ale școlii, să organizeze competiții inter-clase. Nu ruga doar pe cel de matematică să-l primească la meditație;
?Participați activ la deciziile școlii și cereți multă mișcare în viața școlarului;
?Nu permiteți înlocuirea orei de sport cu o altă disciplină;
?Doar profesorul de Educație fizică face lecția, nu alt cadru didactic;
? Spune un mulțumesc și profesorului de sport, și el merită;
? Dacă auziți gălăgie în sală, nu vă îngrijorați, nu spune “auzi ce este la ăsta la oră”, școlarii sunt bine, veseli, se bucură de oră;
Fiecare copil, în felul său, este cel mai bun!
Să întrebăm la început de an școlar cu cine face sport, este mult mai important pentru viitorul nostru.
Se poate o școală a zâmbetelor și mișcării!
Bogdan Constantin Matei-Senator PSD Vâlcea, Președintele Comisiei pentru tineret și sport-Senat

























Lasă un răspuns