Secretul teribil pe care îl ascunde deputatul Dan Mazilu

Deputatul Dan Mazilu de la UNPR ascunde un secret teribil.

Zic teribil fiindcă presa nu-l știe și nici măcar nu și-l imaginează.

Dan Mazilu e altfel decât ceilalți parlamentari vâlceni și decât parlamentarii în genere.

Dan Mazilu e un om cu o cultură umanistă serioasă.

Pe el nu-l surprinzi dacă aduci vorba despre literatură, muzică sau pictură, despre istorie sau filosofie. Omul n-a fost un golan în tinerețe, chiar a mâncat cartea, lucru rar pentru cei care au reușit în afaceri și politică.

Am descoperit acest lucru întâmplător, fiindcă jurnalist fiind nu încerc marea cu degetul și nu discut cu politicienii decât despre politică. Dar nu știu cum s-a făcut că, la un moment dat, am zis ceva despre o carte și de aici uriașa mea surpriză.

S-a întâmplat ca și cu directorul general de la CET Govora, Mihai Bălan. Toată presa scria despre el ca despre un bun manager și atât, iar eu am descoperit că omul are o uriașă cultură, mai ales în arta plastică și muzica de operă.

Cam așa și cu deputatul Mazilu, cu care e o plăcere să vorbești despre istorie sau filosofie.

Așa-i că nimeni nu-și imagina asta ?

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…