Sâni pietroși, chiloți, falusuri (din programul electoral al unui candidat)

Domnul din fotografie se numește Emilian Frâncu și este senator al României. În urmă cu 20 de ani, dl Frâncu, împreună cu un prieten, a editat prima revistă porno din România, intitulată SEX și CRIMĂ.

Acum, dl senator dorește să fie primar al municipiului Rm. Vâlcea, moment în care îl rugăm să își asume activitatea sa editorială de la începuturi. Poate vor vrea ori nu cetățenii din Rm. Vâlcea să voteze un viitor primar care, în „programul ” revistei sale scria:

– Trebuie să fii curajoasă, fata mea, zise căpitanul, coborându-și palmele enorme pe sânii pietroși ei fetei.

– Dar nu…zise fata…

Atunci, căpitanul ezită între a-i scoate chiloţii sau a-i introduce în gură enormul său falus.

Scuze pentru citat, dar altminteri nu s-ar fi înțeles cu ce s-a ocupat dl senator. De remarcat că SEX și CRIMĂ a fost o publicație care s-a vândut în România într-un tiraj de masă și a adus bani buni, cu care editorul a intrat în politică.

Nașpa.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…
Victorie la Brașov! CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu…

VICTORIE ÎN PRIMUL MECI DE LA BRAȘOV CS Vâlcea 1924 se impune în fața celor de la CSM Târgu Mureș,…

APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea
APAVIL SA scoate la concurs patru posturi de șofer în cadrul Coloanei Auto/Utilaje Rm. Vâlcea

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea
Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea de-a treia parcare etajată publică din Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău a inaugurat vineri seară parcarea etajată realizată în zona Nord, investiție finanțată din bugetul local și finalizată…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!
Constantin Rădulescu: Drumul care leagă Râmnicul de autostradă intră în linie dreaptă!

Județul Vâlcea a primit o veste bună: au fost aprobați în Guvern indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Tronsonului 2 din DN…