Să mori de râs. Dna Carmen Preda mai are puțin și îl înjură pe Băsescu

 

 

 

 

 

Unul dintre cele mai aberante mesaje politice ale acestei campanii poate fi citit pe contul de Facebook al dnei Carmen Preda, candidat PMP Vâlcea la Camera Deputaților.

Ideea mesajului este că o fi PMP un partid de porc, dar voi ne votați pe noi, nu partidul.

”Dacă eşti un om ce toată viaţa lui a făcut bine, a muncit, a ajutat oameni, a construit pentru comunitate, vei face aceste lucruri chiar dacă eşti la un partid mai puţin popular”, scrie dna Preda.

Cum să spui în campanie că partidul pentru care candidezi este ”mai puțin popular” asta numai dna Carmen Preda poate să explice.

”Pe noi ne votaţi nu un partid!” zice dna Preda, încercând să ia distanță, în mod jenant, de Băsescu și Tomac. Cu alte cuvinte, nu ne place de PMP, dar ne-am dus și noi să candidăm aici, că nu aveam ce face.

Cum nu aveați ce face ? Stăteați acasă.

Mai la vale, e spus clar că se dorește un vot pentru candidații vâlceni, nu pentru ”activul de partid”, adică Eugen Tomac, Florian Bichir, Eba și taică-so.

”Eu cred că oameni buni sau mai puţini buni sunt în toate partidele dar la vot vâlcenii nu votează pentru tot activul unui partid votează doar candidaţii acelui partid”, aberează dna Preda mâncând logica și virgulele.

În felul lui, acest mesaj este de o prostie înduioșătoare.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Amendă de 12.000 de lei pentru abandonarea a patru pui de pisică
Amendă de 12.000 de lei pentru abandonarea a patru pui de pisică

Un bărbat de 54 de ani din Mihăești, județul Vâlcea, a fost amendat cu 12.000 de lei după ce ar…

Poliția Locală Pitești a propus 38 de măsuri pentru circulație. Câte au fost aprobate
Poliția Locală Pitești a propus 38 de măsuri pentru circulație. Câte au fost aprobate

Poliția Locală Pitești a înaintat, în 2026, 38 de propuneri pentru reorganizarea circulației rutiere și fluidizarea traficului din municipiu. Comisia…

Piteşti. Restricții de circulație în cartierul Craiovei pentru lucrări la reţelele de apă și de…
Piteşti. Restricții de circulație în cartierul Craiovei pentru lucrări la reţelele de apă și de…

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în cartierul Craiovei, din municipiul Pitești, se desfășoară lucrări la rețelele de apă…

Bărbat reținut după ce și-a bătut soția și a încălcat ordinul de protecție
Bărbat reținut după ce și-a bătut soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 43  ani din Caracal a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat și…

Tânăr de 25 ani, cercetat pentru pornografie infantilă și violarea unei fete de 13 ani
Tânăr de 25 ani, cercetat pentru pornografie infantilă și violarea unei fete de 13 ani

Un tânăr de 25 ani din Olt a fost reținut pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor, după ce…