S-a cam lenevit CSM Rm.Vâlcea. Victorie chinuită

csm valcea

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea-Minerul Motru 2-1


 

CSM Rm.Vâlcea s-a chinuit efectiv azi, în Zăvoi, cu ultima clasată, Minerul Motru, pe care a învins-o cu 2-1.

Trupa lui Claudiu Niculescu a făcut cel mai slab joc din acest sezon și a reușit în final o victorie chinuită cu două reușite venite în finalul reprizelor.

Deși aveau în fața ”lanterna roșie”, vâlcenii nu au mai repetat evoluțiile bune din Zăvoi din acest sezon și azi au arătat mai mult ca o echipă de Liga a III-a. În prima repriză, a fost de notat doar ocazia lui Arnăutu, care a recuperat un balon trimis spre portarul advers, dar a întârziat șutul. Golul a venit în minutul 45, după o centrare venită de la Cataramă și Deaconescu a înscris cu capul.

Și în partea secundă, alb-albaștrii au continuat să joace la fel de slab. Motrul a egalat meritat în minutul 54, după umn corner, Trifu reușind să înscrie cu o lovitură de cap. Apoi, Minerul a făcut antijoc, iar Vâlcea nu a fost în stare să construiască nimic periculos. Abia în minutul 80, Bărbulescu a fost aproape de gol, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă. Când nimeni nu mai spera, în minutul 89, după un corner din flancul stâng, Pârvulescu a înscris cu capul și a adus fericirea în tribună. CSM se impune astfel cu 2-1, dar impresia lăsată a fost că este departe de obiectivul fixat de conducere, promovarea în Liga I.

Claudiu Niculescu spune că unii dintre jucătorii săi nu au fost concentrați. ”A fost un meci modest, cred că băieții au fost afectați de eșecul de la Craiova. Le-am spus să nu se uite la clasament și că se pot întâmpla multe surprize, am simțit-o și eu pe pielea mea, unii au intrat mai puțin concentrați. Până la urmă, important este rezultatul, cu el rămânem, luni nu mai interesează pe nimeni cum a jucat echipa” a spus tehnicianul Claudiu Niculescu.

csm valcea


 

Antrenorul oaspeților, Gabi Zahiu a acuzat arbitrajul. ”Mă declar mulțumit de jocul echipei, am avut o prestație constant bună față de momentul la care i-am preluat. Cu toată răspunderea, spun că nu meritam, să pierdem, la ambele goluri au greșit arbitrii, la primul cred că mingea nu a depășit linia porții, iar la faza golului doi s-a marcat dintr-un corner inventat de arbitru” a acuzat Gabi Zahiu.

Etapa de azi a fost ultima a turului din sezonul regulat. Sâmbăta viitoare, în prima etapă din retur, CSM joacă tot în Zăvoi cu FC Olt Slatina.


 Rezultate etapa a XI-a: 

       FC Bihor Oradea – FC Olt 1-1 

       CSM Rm. Vâlcea – Minerul Motru 2-1 

       CS Mioveni – CS Universitatea Craiova 0-1 

       Gloria Bistriţa – FC Olimpia Satu Mare 2-1 

       UTA Arad – Metalul Reşiţa 1-3 

       Universitatea Craiova – ASA Târgu Mureş, duminică

csm valcea


 

CSM Rm.Vâlcea-Minerul Motru 2-1

Au marcat Deaconescu 45, Pârvulescu 89/ Trifu 54

CSM: Matache-Deaconescu, Pârvulescu, I.Stoica, Briceag – Cârstoiu, Neagu (Lircă 46), Bărbulescu-Cataramă, Arnăutu (Negruț 46), B. Geantă. Antrenor Claudiu Niculescu.

Minerul: D. Popescu-Trașcă, A. Dicu (cpt.), David, Neacșu-Hanu (V.Rada 56), Speroni (Nueleanu 76), Unguru, Stanciu-Trifu  (Buciuman 70), Răduca. Antrenor Gabi Zahiu. 


 

Clasament:

1 CS U Craiova ……………………….11 7 3 1 14-7 24  

2 Gloria Bistriţa………………………. 11 6 2 3 14-9 20  

3 Metalul Reşiţa………………………. 11 6 1 4 17-13 19  

4 CSM Rm. Vâlcea………………….. 11 5 3 3 17-13 18 

5 ASA Tg. Mureş……………………. 10 4 4 2 10-7 16  

6 Universitatea Craiova……………. 10 4 4 2 9-6 16  

7 FC Olt Slatina………………………. 11 4 4 3 10-8 16  

8 Olimpia Satu Mare………………… 11 3 5 3 10-11 14 

9 FC Bihor Oradea ………………….11 3 3 5 11-14 12 

10 CS Mioveni……………………….. 11 2 4 5 9-14 10 

11 FC UTA Arad ……………………..11 2 2 7 8-17 8 

12 CS Minerul Motru………………… 11 1 1 9 6-16 4 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…

Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…
Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…

Filarmonica Pitești pregătește unul dintre cele mai așteptate momente artistice ale ediției din acest an a Simfoniei Lalelelor. Vineri, 17…

Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…
Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…

Primăria Orașului Călimănești informează cetățenii că, în perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura operațiuni…