Intensitatea dezbaterilor şi multitudinea amendamentelor la proiectul Codului Silvic par, la prima vedere, să dea lovituri grele şi nemeritate asigurării combustibilului lemnos pentru foc. O reacţie în acest sens se observă prin creşterea abruptă, în acest an, a preţului la această categorie de masă lemnoasă care a urcat până la 120 – 130 lei/mc. Ba mai mult, în cazul lemnului de stejar şi de alte esenţe tari, preţul a depăşit pragul a 300 lei/mc. În realitate, temerea că, prin stoparea tăierilor haotice de unde provin cantităţi uriaşe de biocombustibil, piaţa de lemn pentru ardere va intra în criză este complet falsă.

La cel de-al 13-lea Congres Mondial Forestier care a avut loc în Argentina în perioada 18 – 23 octombrie 2009, s-a atras atenţia că, la nivel global, biomasa energetică reprezintă o oportunitate cu riscuri semnificative, mai ales din cauza supraexploatării pădurilor. Pentru stoparea acestei tendinţe, a fost adoptată de Congres o rezoluţie în care se precizează: „Dezvoltarea durabilă a societăţii presupune şi asigurarea de resurse permanente pentru energie, pădurile şi lemnul constituind o parte a soluţiei”. Soluţia nu înseamnă, însă, punerea buştenilor pe foc. Ea vine în cu totul alte condiţii. Şi s-a dat explicaţia. Se ştie, de exemplu, că prin procesarea lemnului în cherestea, rezultă mari cantităţi de produse secundare precum rumeguşul, capete de lăţuroaie, margini, coajă etc care, laolaltă şi în funcţie de specie, reprezintă între 40 – 50% din buştean. Nu sunt, de asemenea, de neglijat nici rămăşiţele rezultate din prelucrarea lemnului în fabricile de mobilă, uşi-ferestre, de celuloză şi hârtie, de unde anual se pierd aproximativ 2 – 2,5 milioane mc de lemn. Aşa cum s-a pronunţat şi Congresul sus-amintit, numai aceste resturi ar trebui să fie folosite ca biomasă pentru încălzire.

În timp ce prin parchetele exploatate de pe la noi rămân uriaşe cantităţi de crengi şi alte resturi rezultate din corhănire, în ţările dezvoltate din Europa există o preocupare constantă pentru resursele bioenergetice. Acestea sunt colectate cu grijă şi folosite la ardere numai după ce le-au trecut printr-o procesare primară, transformându-le fie în tocătură (în cazul crăcilor), fie în peleţi sau brichete. Or, din experienţa acestor ţări ar trebui să învăţăm şi noi lecţia programelor de valorificare a resturilor lemnoase care sunt aducătoare  de multe şi mari avantaje: pe această cale se asigură protecţia ecologică a parchetelor defrişate şi a zonelor înconjurătoare, reducerea volumului de depozitare a materialelor combustibile, realizarea unei alternative sigure pentru producerea căldurii în domeniul casnic şi, peste toate acestea, crearea unor excepţionale disponibilităţi pentru export. În Germania, bunăoară, se produc anual circa 900.000 tone peleţi, în schimb cererea pentru încălzirea locuinţelor este de 63 milioane tone. Aceeaşi piaţă de desfacere a peleţilor şi brichetelor se găseşte şi în Belgia, Austria, Italia sau Danemarca. În aceleaşi ţări este tot mai pronunţată tendinţa de a stimula investiţiile în culturi specifice pentru producerea de biocombustibili cu mare valoare calorică. Fermierii români ar trebui să fie şi ei mai atenţi la acest fenomen, să se plieze la noile tendinţe, să absoarbă şi pe acestă cale fonduri europene pe seama livrărilor la export deşeuri prelucrate în peleţi şi brichete. România are deja un pachet de legi pentru promovarea combustibililor. În această categorie se încadrează Hotărârea de Guvern nr. 935/2011 sau OUG nr. 88/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea