Romeo Rădulescu, un fundamentalist vâlcean al anticorupției

Deputatul vâlcean Romeo Rădulescu, fost primar o jumătate de mandat, a împlinit duminică 43 de ani.

 

În spațiul public din Vâlcea, Romeo Rădulescu este cunoscut ca fiind singurul politician care se exprimă explicit și vehement împotriva corupției. Ai zice că toți ceilalți au o muscă pe căciulă. Unii spun că ar avea-o și Romeo Rădulescu, dar până la apariția vreunei dovezi, putem sublinia că deputatul se încadrează 100% în paradigma europeană a moralității politice.

 

Romeo Rădulescu joacă la întâlnirea cu viitorul. Dacă mentalul social se va schimba până acolo încât corectitudinea să fie principiu de bază în alegerea unui reprezentant, atunci omul nostru va câștiga orice bătălie politică în care va fi angajat. Întrebarea care se pune este cât va mai dura până la confluența dintre opinia publică și ceea ce susține principial Romeo Rădulescu.

 

În viața publică a lui Romeo Rădulescu există o contradicție. A fost promovat de Mircia Gutău, s-a folosit de imaginea acestuia pentru a câștiga alegerile pentru Primărie, pentru ca apoi să îi devină primul acuzator public. Unii nu înțeleg cum poate cineva să muște mâna care l-a hrănit, însă Romeo Rădulescu a ales paradigma anticorupției, tăind nodul gordian care îl lega de Gutău. Pe moment, pierde, dar și acumulează puncte pentru o bătălie pe care, dacă nu va fi niciodată dovedit că are pete, o va câștiga cândva.

 

Două puncte slabe se spune că ar avea Romeo Rădulescu. Ar fi arogant și ar lăsa impresia că le știe pe toate.

 

Cu prima idee nu sunt de acord. Omul a ales să nu fie politicianist în sensul în care toată lumea se pupă cu toată lumea. Cu privire la al doilea presupus defect, am doar o observație de făcut și anume că Romeo Rădulescu este cam rigid în promovarea propriilor idei și principii, plus că și-a ales o poză de om prea relaxat ca să aibă adepți înfocați.

 

Să subliniem însă că Romeo Rădulescu este deputatul care a ales să plece din PNL invocând principii, lucru extrem de rar, că știe să își respecte echipa, că are răbdare, că nu se lasă deloc atras în jocuri ieftine.

 

Iată calități rare, pentru care Romeo Rădulescu merită un loc aparte, unic char, în conștiința vâlcenilor.

 

Important pentru el ar fi să ajungă și la inima lor.

 

La mulți ani !

 

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…
Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…

Piteștiul și localitățile din jur sunt tot mai bine conectate, transformând drumurile zilnice ale miilor de oameni într-o experiență mult…