RECLAMAŢIA LUI BUICAN PRIVIND CONFLICTUL DE INTERESE LA ION CÎLEA NU S-A CONFIRMAT

cilea buican

Comunicat de presă

Un binevoitor, care n-a fost unul oarecare, a sesizat Agenţia Naţională de Integritate că preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. ION CÎLEA, se află în conflict de interese deoarece, pe lângă funcţia de şef al administraţiei judeţene, ocupă şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a localităţilor din judeţul Vâlcea.

Prin hotărârea Consiliului Judeţean nr. 117 din 29 octombrie 2010, în baza căreia s-a aprobat asocierea judeţului Vâlcea cu localităţile din judeţ în vederea înfiinţării ADI Serviciul de Salubrizare, preşedintele Ion Cîlea a fost, într-adevăr, desemnat să reprezinte Consiliul Judeţean în adunarea generală a respectivei asociaţii. În această calitate, însă, preşedintele Ion Cîlea a respectat întrutotul prevederile art.46 din legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, care stipulează: „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor”.

A doua la mână: Reclamantul, deşi în calitatea sa de parlamantar ar trebui să cunoască bine legile, a ignorat prevederile Hotărârii de Guvern nr. 855/2008 care, prin art.14, alin (1), prevede foarte clar: „Adunarea generală este organul de conducere al Asociaţiei, format din toţi reprezentanţii desemnaţi prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale acestora. Se recomandă ca aceşti reprezentanţi să fie primari, pentru localităţi, respectiv preşedintele consiliului judeţean pentru judeţe.”

Analizând reclamaţia pe toate feţele şi cu toată responsabilitatea şi raportând-o fără echivoc la prevederile de legi, Agenţia Naţională de Integritate s-a pronunţat în temeiul art. 10 lit.g şi art. 22 alin.(4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Astfel, prin Raportul de Evaluare nr. 40.624/G din 23.09.2013, Agenţia Naţională de Integritate a dispus clasarea şi neînceperea urmăririi penale deoarece, aşa cum se precizează în comunicarea ce i-a fost transmisă preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, „nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese”.

Compartimentul 

de relaţii cu mass-media

N.B. Titlul aparţine redacţiei

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend
De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești propune, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, un program variat, cu spectacole pentru toate…

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…