Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” a găzduit luni, 15 iunie 2026, recitalul de muzică și poezie eminesciană „Stelele-n cer…”, eveniment dedicat poetului național, la 137 de ani de la trecerea sa în eternitate.
Manifestările dedicate lui Mihai Eminescu au debutat la statuia poetului din Parcul Ostrov, unde au fost depuse coroane de flori și au fost rostite alocuțiuni , în prezența reprezentanților administrației publice locale, ai instituțiilor de învățământ și cultură, a elevilor și a membrilor comunității.
Seara, publicul prezent la Casa de Cultură a avut privilegiul de a participa la un recital de înaltă ținută artistică, susținut de actrițele Lamia Beligan și Irina Movilă, alături de pianistul Alexandru Mihai Burcă. Într-un dialog sensibil între poezie și muzică, artiștii au adus în fața spectatorilor unele dintre cele mai cunoscute și îndrăgite creații eminesciene, acompaniate de lucrări din repertoriul marilor compozitori ai lumii.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, între orele 9:00 – 15:00, circulația…

Trei medalii pentru sportivii de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, la competiția „Glorie prin Efort…
Trei medalii pentru sportivii de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, la competiția „Glorie prin Efort…

Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv Sabaki Extreme Fight din Topoloveni au participat, ieri, 26 septembrie, la cea de-a III-a…

Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești
Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 28 septembrie, de la ora 20.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral Norig Balkan Trio&Guests. Norig Balkan…

Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni
Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni

Primăria Ștefănești îi anunță pe locuitorii care au de achitat impozite și taxe locale trebuie să țină cont de o…

Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…
Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…

Ieri, la Craiova, am participat, alături de colegii din organizațiile PSD din Oltenia, la o discuție serioasă despre criza politică…