PROGRAMUL evenimentelor desfășurate de CJCPCT Vâlcea în perioada 22-28 aprilie 2019

 

 

 

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea derulează în perioada 22 – 28 aprilie 2019 următoarele manifestări culturale:

– ”Patimile și Învierea Domnului Iisus Hristos” – expoziție de icoane pe lemn și sticlă, 23 aprilie 2019, ora 17,00, la Galeria de Artă „Constantin Iliescu” din incinta Consiliului Județean Vâlcea

– Pentru creatorii și iubitorii de fotografie din Râmnicu Vâlcea: cea de-a VIII-a ediție a Salonului Național de Artă Fotografică „Etnografica“ de la Slatina, denumit anul acesta „Oltul etnografic“ pornește în periplul său prin România.

Ca de fiecare dată, primul popas îl face la Muzeul Satului din Bujoreni – Vâlcea, grație unui parteneriat între instituția noastră și Muzeul Județean de Istorie „Aurelian Sacerdoțeanu“ din Vâlcea și Muzeul Satului din Bujoreni Vâlcea, la care s-a raliat anul acesta și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, oficializând în felul acesta o colaborare care există dintotdeauna între instituțiile noastre pe variatele domenii ale culturii tradiționale din cele două județe vecine.

Vernisajul va avea loc miercuri 24 aprilie 2019, la ora 12,00 la Muzeul Satului din Bujoreni – Vâlcea.

Organizată de Consiliul Județean Olt prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt și derulată sub patronajul Asociației Internaționale de Artă Fotografică „Euro Foto Art“ din Oradea, expoziția cuprinde lucrări reprezentative cu tematică etnografică realizate în județul Olt de către artiști fotografi invitați din țară, participanți la tabăra de creație fotografică „Tabăra de trei zile și trei nopți“.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…