Primarul Mircia Gutău: La Mulți Ani și Dumnezeu să ocrotească Armata Română!

 

 

 

 

 

 

 

Sărbătoarea Armatei Române din acest an este marcată de un context internațional tot mai complicat. La conflictul derulat de aproape doi ani la răsărit de noi s-a adăugat cel într-o continuă și imprevizibilă evoluție din Orientul Mijlociu. Buletinele de știri de la televiziunile noastre seamănă tot mai mult cu niște jurnale de front. Iar cuvântul „război” a devenit cel mai de temut în această perioadă, fie că e rostit în spațiul public, fie că bântuie gândurile noastre.

Din fericire, noi, românii, suntem simpli spectatori ai acestor tragedii. Auzim zgomotul bombardamentelor doar la televizor, nu și în orașele în care trăim. Vedem ruinele rămase în urma luptelor numai în pozele de pe rețelele sociale, nu și când ieșim pe ușa casei. Și la ora la care alții se ascund în adăposturi antiaeriene sau se întreabă dacă vor mai fi în viață la apusul soarelui, noi mergem la serviciu sau ne ducem copiii la școală.

Această poziție privilegiată o datorăm calității de membru al celei mai mari și mai puternice alianțe militare din lume. Iar faptul că suntem parte din NATO este urmarea profesionalismului și excelenței care caracterizează Armata Română a ultimelor decenii. Soldații și ofițerii români au dovedit, fie prin prestația în cadrul exercițiilor complexe de luptă, fie prin participarea la conflicte reale din toate colțurile lumii, că Armata Română este o structură pe care se poate conta, un câștig pentru Alianță și un factor de siguranță la nivelul întregii regiuni. Iar pentru toate avantajele pe care le-am enumerat mai devreme, precum și pentru sentimentul de siguranță pe care ni-l oferă, s-ar cuveni să celebrăm oastea țării nu doar o dată pe an, la final de octombrie, ci în fiecare zi în care pentru noi războiul este doar o știre externă la televizor!

De ziua Armatei Române, nu pot să urez altceva decât să ne bucurăm de pace și liniște, iar militarilor noștri le transmit, în numele comunității Râmnicului, multă sănătate și să îi vedem strângând arma la piept doar în drumurile spre poligon sau în ocazii festive, precum aceasta!

La Mulți Ani și Dumnezeu să ocrotească Armata Română!

Mircia GUTĂU,

PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…