Primarul Mircia Gutău a inaugurat noul spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor

 

 

 

 

 

Luni, 4 septembrie, primarul Mircia Gutău a inaugurat noul spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor situat la etajul al III-lea al River Plaza Mall.

Noua locație este folosită de structura municipală cu titlu gratuit, în baza unui contract de comodat cu proprietarul complexului comercial, și asigură condiții substanțial mai bune de interacțiune cu cei care doresc să obțină acte de identitate sau de stare civilă.

DEP vine acum în întâmpinarea cetățenilor cu patru ghișee pentru depunerea de documente în vederea emiterii actelor de identitate, un ghișeu pentru eliberarea actelor de identitate, două ghișee pentru depunerea și eliberarea actelor de stare civilă și o casierie pentru plata, cu numerar sau cu card bancar, a taxelor impuse de lege.

Ordonarea solicitanților se face prin bonuri eliberate de un automat, iar până la anunțarea numărului de ordine, aceștia pot aștepta într-o zonă confortabilă, special amenajată și mobilată. Prin intermediului unui ecran video, sunt prezentate documentele necesare și programul de funcționare al ghișeului dedicat pentru fiecare tip de acte eliberate, iar pe același nivel funcționează un grup sanitar. Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Râmnicului asigură servicii specifice atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru cei ai localităților Dăești, Bujoreni, Stoilești, Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Golești, Runcu, Dănicei și Ocnele Mari.

Alături de primarul Mircia Gutău, la inaugurarea noului sediu al DEP au mai participat ambasadorul Turciei în România, E.S. Özgür Kıvanç Altan, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prefectul județului, Mihai Oprea, proprietarul River Plaza Mall, Omer Susli, alături de alți oficiali de la nivelul municipiului și județului.

Cu această ocazie, edilul-șef a i-a mulțumit deținătorului complexului comercial pentru disponibilitatea de a pune la dispoziție în mod gratuit spațiul în care va funcționa Direcția de Evidență a Persoanelor și a subliniat că investițiile realizate de primărie în modernizarea spațiilor în care funcționează structurile cu activitate intensă de relații cu publicul sunt o dovadă a respectului pe care Municipalitatea îl manifestă pentru cetățeni și a preocupării continue pentru confortul acestora.

Din aceleași considerente, în urmă cu trei ani a fost inaugurat noul sediu al Direcției Economico-Financiare de la Arenele „Traian”, iar în toamna anului 2021 a fost dat în folosință sediul Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto de pe splaiul Independenței.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  
Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  

În data de 27.03.2025, a fost publicat în platforma SEAP anunțul cu nr. CN1079386 reprezentând documentația de atribuire aferentă proiectului…

Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate
Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea și recepționarea lucrărilor de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești, astăzi, 22 mai 2025.      Această investiție face…

Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!
Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, începând cu data de 23 mai 2025, se vor desfășura lucrări de deratizare în…

Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!
Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!

Cu ocazia Zilelor Piteștiului, Fântâna Muzicală își reia programul de sunet și lumini. Serile de sfârșit de săptămână vor aduce,…

Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului
Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului

Laboratorul EXPRESS DE OPTICĂ și Primăria TOPOLOVENI invită cetățenii orașului să beneficieze de un consult oftalmologic oferit GRATUIT, luni, 26…