Primăria Râmnicului a dotat Catedra de informatică a Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” cu 31 de calculatoare performante

 

 

 

 

 

 

Primarul Mircia Gutău a participat luni, 18 octombrie, la predarea celor 31 de calculatoare achiziţionate de Municipalitatea Râmnicului către Catedra de informatică a Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, o investiţie în valoare totală de aproximativ 100.000 lei.

Unităţile PC au fost achiziţionate respectând criteriile impuse de unitatea şcolară, având procesoare Intel Core i5, memorie RAM de 16 Gb DDR 4, stocare de date pe SSD (solid-state drive), monitoare cu diagonala de 21,5 inch, precum şi tastaturi, mouse-uri şi boxe cu caracteristici performante.

Predarea s-a făcut în chiar sala în care calculatoarele – 30 pentru elevi şi unul pentru profesorul de specialitate – vor sta la dispoziţia celor ce au ales să se specializeze în informatică.

Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” se mândreşte cu o serie impresionantă de rezultate deosebite obţinute la competiţiile din acest domeniu, primarul Mircia Gutău declarând cu ocazia evenimentului că efortul Municipalităţii este un răspuns la performanţele de excepţie ale elevilor de aici, dar şi că de astfel de dotări de top vor beneficia în anii următori şi alte unităţi şcolare din Râmnic.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…
Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…