Primăria Râmnicu Vâlcea recuperează cu buldozerul 87 de mp din domeniul public

După mai mulți ani în care a făcut obiectul unor dispute în instanță, finalizate printr-o decizie favorabilă Municipiului, un teren în suprafață de 87 mp de pe strada Pătrașcu Vodă a fost redat comunității marți, 4 noiembrie, prin desființarea pe cale administrativă a unei împrejmuiri în lungime totală de aproape 13 m în baza Dispoziției Primarului nr. 4378/2025.

Demersul drastic al Primăriei Râmnicului a fost precedat de o sancțiune de 10.000 lei acordată proprietarului actual în baza Legii nr. 50/1991 pentru lucrări fără autorizație la împrejmuirea ce a făcut (parțial) obiectul desființării, dar și de transformare a unei anexe-garaj în spațiu de locuit.

Prezent la momentul desfășurării intervenției, primarul Mircia Gutău și-a reafirmat convingerea că respectarea legislației, indiferent de circumstanțe, este cel mai bun mod de a clădi o relație de încredere între administrația municipală și comunitatea locală, subliniind că orice alte astfel de încălcări ale normelor vor fi sancționate cu aceeași fermitate.

Actul administrativ care a declanșat acțiunea mai precizează că proprietarul va fi obligat la plata cheltuielilor ocazionate de demolarea împrejmuirii de către Direcția Administrării Domeniului Public, estimate la câteva zeci de mii de lei.

Pentru evitarea oricăror posibile incidente, acțiunea a fost monitorizată de polițiști locali și de jandarmi din cadrul IJJ Vâlcea. Pe suprafața astfel eliberată, în perioada următoare se va amenaja un spațiu verde extrem de necesar în acea zonă cu o mare densitate a construcțiilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”
„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul…

100 de ani de viață, o poveste care merită spusă!
100 de ani de viață, o poveste care merită spusă!

Municipiul Pitești a avut bucuria de a sărbători un nou centenar. Astăzi, doamna Eugenia Popescu a fost în centrul unui…

PITART 2026 – arta contemporană revine la Pitești!
PITART 2026 – arta contemporană revine la Pitești!

Astăzi, la Primăria Municipiului Pitești, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a Taberei Internaționale de Creație…

Creșa nr. 8 din Pitești, renovată cu bani din PNRR. Cum arată acum
Creșa nr. 8 din Pitești, renovată cu bani din PNRR. Cum arată acum

Marți, 25 august, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Renovare energetica Creșa nr.8 – Smeurei,…