Primăria Călimănești, pas important spre modernizare. Semnarea contractului pentru achiziția de produse și servicii în cadrul proiectului de digitalizare

În data de 12.11.2025, Primăria orașului Călimănești a făcut un pas important spre modernizare, prin semnarea contractului aferent proiectului finanțat din Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027. Obiectivul acestuia este simplificarea interacțiunii dintre administrație, cetățeni și mediul de afaceri, prin servicii publice digitale mai rapide, mai eficiente și ușor de folosit.
Proiectul prevede implementarea unui sistem complet hardware și software care va optimiza gestionarea documentelor, a sesizărilor, a rețelelor edilitare și a intervențiilor din teren, contribuind la reducerea birocrației, creșterea transparenței și fluidizarea proceselor administrative.
Un element de noutate îl reprezintă dezvoltarea unor aplicații mobile dedicate atât locuitorilor orașului, cât și turiștilor. Acestea vor oferi acces facil la informații, servicii și notificări utile, direct de pe telefon.
Prin această inițiativă, orașul nostru se aliniază tot mai mult standardelor unui oraș inteligent, devenind mai accesibil, mai eficient și mai conectat cu oamenii săi și cu toți cei care îi trec pragul.
Conform contractului semnat, termenul de livrare a serviciilor este de 6 luni de la data semnarii acestuia.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!
Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Topoloveniul se pregătește să sărbătorească, așa cum face în fiecare an, una dintre tradițiile toamnei, Focul lui Sumedru. Evenimentul va…

Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, va avea loc o…

Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni
Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează…

De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!
De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!

La doar câteva zile după Festivalul de Muzică „Dinu Lipatti Tokyo”, patru tineri pianiști din Japonia au susținut un recital…

Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși
Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși

Astăzi, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de…