Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu a verificat lucrările de finalizare la Spitalul Vechi și la Spitalul din Nord

Astăzi am fost în vizită la Spitalul Vechi și la Spitalul din Nord, acolo unde suntem pe ultima sută de metri cu un proiect european.
Peste 2,2 milioane euro s-au investit în reabilitarea și modernizarea instalațiilor de ventilație și tratare a aerului, a instalațiilor electrice și de fluide medicale, atât la Spitalul Vechi (Corp C6), cât și la Spitalul din Nord (C2 – Secția ATI-reanimare).
Fiindcă ne apropiem de final cu acest proiect, am verificat lucrările în ambele locații și am dispus ultimele măsuri pentru închiderea proiectului.
Avem mai multe lucrări în execuție la SJU Vâlcea, inclusiv construirea unei clădiri noi de spital. Verific periodic toate lucrările, fiindcă vreau ca acestea să fie de calitate și realizate la termen.
Am profitat de ocazie pentru a discuta atât cu pacienții, cât și cu cadrele medicale, pentru a afla direct de la ei cum putem sprijini mai bine activitatea medicală.
Fiind ora prânzului, am putut vedea și hrana pe care pacienții o primesc în Spitalul Județean.
Am investit și vom investi în continuare în sănătate, fiindcă ne dorim să creștem calitatea actului medical și pacienții vâlceni să fie îngrijiți bine în spitalele noastre.
Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…
Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…

O familie de vâlceni stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie demonstrează că excelența și seriozitatea românească nu cunosc…

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…