Prefectul judeţului Vâlcea a participat la o întâlnire de lucru pe tema OLTCHIM, organizată de Ministerul Economiei

La această întâlnire de lucru au participat Ministrul Economiei, domnul Andrei – Dominic Gerea, Secretarul de stat, Bogdan Badea, Prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea și Preşedintele Consiliului Judeţean Argeș,  parlamentari vâlceni și argeșeni, lideri sindicali de la S.C. Oltchim S.A. și Arpechim Pitești, precum și administratorii judiciari ai societăţii.

Au fost analizate o serie de probleme ridicate de către Sindicatul Liber Oltchim, de natură economico-socială, respectiv:

– în perioada 2004-2012 s-a menținut numărul de personal și evoluția salariilor s-a menținut la nivelul salariului mediu pe economie;

– situația economică s-a înrăutățit de la an la an, iar începând cu anul 2007, societatea nu a mai fost bancabilă;

– în 12.11.2008, prin oprirea Petrochimiei Pitești, SC Oltchim SA rămâne fără materie primă (etilenă și propilenă), funcționând la 30% din capacitate, acest lucru ducând la înregistrarea unor pierderi lunare de 5 milioane de euro;

– în 30.01.2013 s-a declarat procedura de insolvență;

– după declanșarea insolvenței se concediază un număr de 969 salariați (14.06.2013);

– se înregistrează restanțe la plata drepturilor salariale aferente lunilor decembrie 2012, ianuarie, august și septembrie 2013;

– salariaților concediați nu li s-au acordat drepturile salariale existente la data concedierii și nici plățile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă;

 – conversia creanţelor Electrica, AVAS, CFR Marfă, SALROM, etc. în acţiuni, conform art. 95, al. 6, lit. j din Legea nr.85/2006;

–  elaborarea planului de reorganizare pentru funcţionarea Societăţii OLTCHIM în sistem integrat cu rafinăria ARPECHIM Piteşti, împreună cu o echipă de specialişti în domeniu;

– renunţarea la vânzarea de active fără a avea la bază o decizie politică şi guvernamentală;

– reducerea cheltuielilor la capitolele: salarii directori, autoturisme, protocol, servicii, etc.

– asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 milioane euro pentru repunerea în funcţiune şi atingerea parametrilor productivi în instalaţiile de care depind rentabilitatea şi profitabilitatea Oltchim S.A.;

– analiza cu responsabilitate, la toate nivelurile (autorităţi locale, parlamentari, minister, etc.) a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a S.C. Oltchim S.A.;

– acordarea până la data de 30 noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajaţii menţinuţi în activitate, precum şi a drepturilor salariale şi plăţilor compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru persoanele disponibilizate de la S.C. Oltchim S.A.;

Reprezentanții sindicatelor au susținut, totodată, că:

– în perioada insolvenței, administratorii judiciari au promovat măsuri care duc spre falimentul SC Oltchim SA, ignorând atât autoritățile locale vâlcene, cât și specialiștii în domeniu pentru stabilirea strategiei de revigorare a SC Oltchim SA;

– administratorii judiciari au promovat o strategie greșită în ceea ce privește atragerea fondurilor financiare capitalului de lucru care include vânzarea a 3 active ( Piroliză 2, Ramplast și Ardere Reziduri), precum și concedierea a 969 de salariați;

Această strategie greșită a administratorilor judiciari a condus, susțin reprezentanții Sindicatului Oltchim SA, la înrăutățirea situației economice a societății, după cum urmează:

– în primele 6 luni din 2013, societatea înregistrează o pierdere de 34 de milioane euro la o cifră de afaceri de 48 milioane euro;

– instalațiile funcționează la maximum 10%;

– s-a accentuat nesiguranța locurilor de muncă;

– nu au fost atrași investitori cu potențial financiar;

– nu au fost achitate, în totalitate, restanțele salariale.

 Față de această situație economico-financiară, apreciată drept critică de participanți, s-a convenit că este nevoie de un plan de reorganizare a SC Oltchim SA prin funcționarea în sistem integrat cu Rafinăria Arpechim Pitești.

 Totodată, s-a apreciat că SC Oltchim SA are nevoie de o infuzie urgentă de 15 milioane de euro drept capital de lucru.

Reprezentanții autorităților județene au solicitat să fie ținuți la curent cu procedurile de privatizare, în condițiile în care societatea înregistrează datorii față de CET Govora care, la rândul său, înregistrează datorii față de Complexul Energetic Oltenia.

Trebuie acordată o atenție deosebită și salariaților Mentchim, în condițiile în care această societate se îndreaptă spre faliment.

La rândul său, Ministrul economiei, domnul Andrei Gerea, a dat asigurări că va analiza, cu prioritate, la nivelul echipei pe care o conduce, situația Oltchim SA, încercând să găsească soluții de finanțare a  capitalului necesar de lucru.

De asemenea,  va continua discuțiile cu furnizorii pentru amânarea plăților și reducerea, de către aceștia, a prețurilor materiilor prime și produselor furnizate și va căuta, cu sprijinul personalului ambasadelor și consulatelor României, potențiali investitori strategici la SC Oltchim SA.

Totodată, ministrul de resort a precizat că va analiza posibilitatea ca această întâlnire de lucru să fie continuată peste 2 săptămâni la Rm. Vâlcea.

 

Cabinet Prefect

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident grav pe DJ 703A: un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost…
Accident grav pe DJ 703A: un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost…

Un accident rutier grav a avut loc pe DJ 703A, în care un bărbat de 77 ani și-a pierdut viața,…

Modernizare la Școala „Liviu Rebreanu” din Mioveni. Curtea exterioară va fi pregătită pentru noul an…
Modernizare la Școala „Liviu Rebreanu” din Mioveni. Curtea exterioară va fi pregătită pentru noul an…

Lucrările de modernizare a curții exterioare de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Mioveni continuă în ritm normal, conform graficului…

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni
Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că activitatea Bazinului de Înot Mioveni va fi suspendată în perioada 1–24 august, pentru efectuarea…

Pitești. Lucrările la Podul peste Râul Doamnei încep luni. Circulația va fi reorganizată în zonă
Pitești. Lucrările la Podul peste Râul Doamnei încep luni. Circulația va fi reorganizată în zonă

Începând de luni, 27 iulie, șoferii care tranzitează zona Podului peste Râul Doamnei din Pitești trebuie să se aștepte la…

Președintele Ion Mînzînă și ziariștii porno
Președintele Ion Mînzînă și ziariștii porno

În Argeș, comunicarea dintre o parte a presei și conducerea Consiliului Județean se rezumă, de mai mult timp, la aruncarea…