Postări ”îngrijorate” și amuzante în Vâlcea, la început de an

Zâmbim, nu judecăm,  asta ca să-i parafrazez pe Ciolacu @ Simonis. La început de an, doamna ziaristă Magda Popescu a postat un text prin care se autopropune în echipa de imagine a lui Nicușor Dan pe motiv că după ce l-a văzut pe prezident zgribulit pe aeroport ”s-a rupt ceva” în dânsa. Nu știm ce.

 

Postarea e antologică:

 

 

”Prima mea reacție, văzându-l pe Nicușor zgribulit în aeroport, a fost de amuzament.

Apoi, ceva s-a rupt în mine. Am simțit o durere aproape fizică în momentul în care am realizat că imaginea aceea — cu Nicușor dârdâind de frig — este, de fapt, imaginea României.

De aici ar trebui să pornim o discuție serioasă.

Sunt multe de făcut, însă primul pas, cred eu, este aducerea unor specialiști reali în comunicare — și nu numai. Este clar că actuala echipă a președintelui nu face față.

Lipsa de experiență a lui Nicușor Dan, combinată cu lipsa de profesionalism a echipei din spatele lui, ne duce exact la dezastrul pe care l-am văzut cu toții.

Și e mare păcat.

Întrebarea nu este dacă Nicușor Dan e simpatic sau nu, ci dacă instituția Președinției este reprezentată profesionist. Lipsa de experiență personală poate fi compensată — dar doar cu o echipă solidă, competentă, care înțelege comunicarea, protocolul și simbolurile”.

 

Există profesioniști la Vâlcea, nu-i așa, iar diploma nu contează, fiindcă tot dintr-o postare recentă a doamnei aflăm că:

 

 

”2026 nu mai este despre „unde ai terminat”, ci despre ce știi să faci efectiv. Diploma a devenit un bonus, nu o garanție. Piața muncii s-a schimbat brutal: joburile bazate pe rutină dispar, iar oamenii care doar „execută” sunt înlocuiți de automatizare și AI. În schimb, cresc șansele celor care pot gândi critic, rezolva probleme reale, lucra cu tehnologia și învăța rapid”.

 

Fiindcă tot a venit vorba, imaginea cu președintele zgribulit lângă pista aeroportului este o capodoperă de PR, arătând că Nicușor Dan este cu totul altcineva decât Iohannis, care arunca paltonul, tot în aeroport. In ciuda speculațiilor lui Traian Băsescu și a tuturor adversarilor lui Nicușor Dan, imaginea de om simplu, fără prerogative excepționale, a plăcut poporului.

 

Pentru a nu se considera că citesc doar postările amuzante ale doamnelor, iată și una a domnului fost primar Emilian Frâncu.

 

Domnul Frâncu, liberal odinioară, îi acuză pe actualii liberali vâlceni că nu îl apără pe Bolojan. Amuzamentul vine din situația clară pe pe cei de al PNL Vâlcea îi doare în cot de domnul Frâncu, chiar dacă el suferă din pricina lor. Tonul aferat al postării o califică la capitolul umor involuntar:

 

”Nu am crezut că ar putea să aibă dreptate cei care afirmă că PNL îl sabotează pe Bolojan… Am constatat cu surprindere că la Antena 3, vineri seara, reprezentantul PNL, profesorul Nistor, își construiește cu viclenie doar propria imagine și nu încearcă să echilibreze atacurile tendențioase ale moderatorilor (Zamfir și Ursu) – unde este CNA? Cei care îl trimit la Tv pe acest sinecurist liberal fac evident servicii neașteptate celor de la PSD și doresc să scape de Bolojan… Oare liberali adevărați nu mai există? De asemenea, dl Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, care ar trebui să iasă cu poziționări ferme și explicații în fața media vâlcene stă ascuns de luni bune și lasă fără replică nemulțumirile celor care critică guvernarea. După atâția ani de avantaje ar putea, cred, să își apere liderul de partid chiar cu riscul pierderii unui strop de imagine. Nepăsarea, în astfel de momente, este uneori sinonimă cu TRĂDAREA…”

 

Sunt sigur că nu se supără nimeni pentru că am zâmbit citind cele două postări…îngrijorate.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…