Polițiștii vâlceni au efectuat percheziții la 3 braconieri din Gorj și Dolj

 

 

 

 

 

 

Astăzi, polițiștii vâlceni din cadrul Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale și luptători S.A.S. au, descins în trei locații din comuna Dănciulești, județul Gorj și la o locație din comuna Tălpaș, județul Dolj, la domiciliile a trei bărbați de 42, 37 respectiv 47 de ani bănuiți de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Cei trei bărbați sunt bănuiți de fapte de braconaj pe care le-ar fi comis, încă din anul 2020, în județele Vâlcea și Gorj. În urma perchezițiilor, cercetările au fost extinse și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

 

 

 

 

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor trei arme de vânătoare, dispozitive metalice folosite la confecționarea artizanală a muniției de vânătoare, zeci de cartuse de vânătoare, elemente de muniție de plastic, trofee de cervidee, crotalii, un pistol de autoapărare, precum și alte bunuri.

De asemenea, polițiștii au aplicat și două sancțiuni contravenționale de 7.000 de lei.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14-18 septembrie, mai multe evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială…

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”
Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!”…

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești
Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și…

Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…
Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…

Un tânăr de 19 ani, din Pitești, a fost prins de polițiști, ieri, în timp ce conducea cu 139 km/h…

Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri
Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri

Polițiștii argeșeni au desfășurat, în zilele de 11 și 12 septembrie, mai multe activități de prevenire în școli, spații publice…