Politicianul anului la Vâlcea și găinile de la Ionești

gainarie

Colegii de la VTV au găsit de cuviință că acorde trofeul “Politicianul anului” deputatului Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea.

Trebuie spus că în acordarea premiilor proprietarii televiziunii nu au avut niciun amestec, precum niciun amestec nu a avut nici semnatarul acestor rânduri.

Poate că așa e firesc, cine știe ?

Proprietarii acordă echipei redacționale independență, iar realizatorul emisiunii “Criterii politice” e socotit colaborator extern.

Ultimul cuvânt în acordarea premiului l-a avut dl Liviu Popescu, cel care conduce, redacțional, VTV-ul.

În acest context, reacția dlui Tiberiu Pîrnău, directorul “Ziarului de Vâlcea” e motivată, fiindcă iată ce ne dezvăluie:

“ La începutul săptămânii trecute am fost sunat de Liviu Popescu, directorul Televiziunii VTV, care mi-a spus că a fost înjurat „ca la ușa cortului“ de deputatul Cristian Buican. Directorul VTV era foarte emoționat și revoltat. M-a rugat să scriu câteva rânduri pe această temă. Le-am scris. Mi-a mai spus că Buican l-a amenințat că îl dă în judecată. Și cum mama naibii, la nici trei zile, Televiziunea VTV îl premiază pe cel mai slab politician vâlcean, Cristian Buican??? Unde este, domnilor, integritatea jurnalistică, vă este teamă de procese? Atunci lăsați-vă de presă!!!”

Citind rândurile scrise de dl Pîrnău, aproape că nu mai contează cine e mai bun în județ, Cîlea sau Buican. Contază doar suspiciunea că Marele Premiu al VTV a fost acordat în conjunctura amintită de “Ziarul de Vâlcea”.

Pe de altă parte, cred că mustrarea pe care o aplică dl Tiberiu Pîrnău întregului post tv e un pic exagerată.

Delicioasă e însă formularea: “ Chiar și găinile de la Ionești știu că politicianul cel mai activ, onest, cu bun simț și care s-a zbătut în anul 2013 zi de zi pentru ca județul Vâlcea să nu intre în falimente este președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea!”

Măcar VTV a acordat alt premiu decât cel pe care l-ar fi agreat “găinile de la Ionești”.

E și aici un merit subtil.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…