Rândurile acestea pot fi încadrate la capitolul utopie, dar am văzut multe situații în care utopiile au prins viață și au făcut bine într-un anumit domeniu. Cert este însă că există și utopii rele, care au făcut mult rău. Nu am însă cum greși prea mult, deoarece nu propun o schimbare de paradigmă la nivel macro, ci o simplă potențare la nivelul sistemului cultural al județului Vâlcea, cu scopul de a face ca acest domeniu să stimuleze creativitatea unor autori și să contribuie la afirmarea vâlcenilor pe scena culturală națională și, de ce nu, europeană.

 

Premisa discuției este că în Vâlcea există toate instituțiile culturale posibile, că acestea funcționează onorabil, ba uneori peste acest nivel, că sunt bine susținute bugetar.

 

Contra-premisa este că în pofida acestor date obiective, cultura din Vâlcea nu sclipește, nu face flamă, rămânând provincială și având slabe contribuții la afirmarea unor personalități din domeniu.

 

Ce e de făcut ?

 

Pentru a ataca direct ideea principală, voi susține că este nevoie de o instituție integratoare și coordonatoare pe care o putem numi, provizoriu, Centrul Cultural Vâlcea.

 

Rolul principal al acestei noi instituții, despre ale cărei dimensiuni sau putere putem discuta altădată, ar fi să facă în așa fel încât instanțele culturale să comunice între ele și să își pună audiențele și efectele împreună pentru a spori asimptotic influența socială.

 

Este nevoie de exemple, pentru a face ca teoria să capete contur concret. Pentru nu nu mă lăbărța, aș alege 10 situații.

1. Există mai multe publicații culturale în județ și nicio comunicare între redacții. Avem Martyria, revistă de spiritualitate ortodoxă, avem Vâlcea Literară, avem Analele Râmnicului, alte și alte publicații de gen. Nicio coordonare, forțele nu se unesc și nu impun autori. Am o listă de scriitori care rămân în anonimat. Cu sadism, o redau aici, parțial, preluată fiind dintr-una dintre publicații: Florin Țene, George Filip, Constantin Mănescu, Ligya Diaconescu, Florentin Smarandache, Puiu Răducanu, Ion Nălbitorul, Ion Pârâianu, Constantin Badea, Elena Buică, Ovidiu Dinică, Dumitru Popa, Tudosia Lazăr, Sorina Sandu,  George Echim, Mădălina Bărbulescu, Daniela Nicoleta Dumitrescu, Georgiana Elena Alexe, Ionuț Țene, Elena Agiu-Neacșu, Dumitru Mesia Onescu, Adina Enăchescu, Titina Nica Țene, Ion Micuț, Gângu Silvia, Olimpia Sava, Constantin Geantă, Nadia Urian,  Melania Rusu Caragioiu, Rodica Ghinea,  Florica Cândea,  Corina Ienasel, Maria Giurgiu, , Gheorghe Dumitrașcu-Mamu, Fîrtat Ilie, Mariana Popa, Zenovia Zamfir, Georgiana- Laura Gheorghe, Simona-Anastasia Bogeanu, Constantin Iordan, Iuliana Ciubuc,  Toma Scopos,  Marinela Capșa, Victor Manole, Mioara Oprișan, Miriam Dăbău, Andrada Diaconescu,  Constantin Tiron,  Elena Jucan, Elena-Alina grecu, Nicolae Dina, rodica Fercana,Ovidiu Jucan, Sorinela Alina Didu,  Nicoleta Drăgan-Bucșă, Iustinian Zegreanu și Nicolae Gheorghe. Cu vreo două excepții, aceste nume nu contează în cultura națională.

 

2. Teatrele Ariel și Anton Pann nu pun în scenă dramaturgie semnată de autori vâlceni. Directorii celor două teatre nu îi cunosc și nu interacționează cu membrii Uniunii Scriitorilor din Vâlcea.

 

3. Bibioteca Județeană Antim Ivireanul este o gazdă bună a lansărilor de carte, dar lansările au un public restrâns. Instituția ar putea coordona aceste lansări și ar putea fi agent literar. Ideal ar fi ca Bibioteca să fie și editură.

 

4. Forumul cultural își camuflează valoarea prin acțiuni izolate.

 

5. Nu există decâ o promovare anemică a evenimentelor culturale, tocmai pentru că ele nu sunt coordonate.

 

6. Nu avem sponsorizări deoarece nimeni nu le intuiește importanța și nimeni nu promovează ideea.

 

7. Scriitorii, artiștii plastici, actorii, istoricii, municienii, oamenii de cultură în genere nu se întâlnesc, nu discută, nu se motivează reciproc.

 

8. Librăriile nu găzduiesc cărți semnate de autori vâlceni, nu organizează decât extrem de rar lansări de carte ale autorilor locali.

 

9. Muzeele nu sunt atrase în circuitul cultural.

 

10. Revistele culturale vâlcene nu scriu despre instituțiile culturale vâlcene.

 

 

Ajung aceste exemple ? Dacă nu, mai am câteva zeci. În cultura vâlceană se regăsesc câteva milioane de euro anual, dar plusvaloarea este disipată.

 

O instituție coordonatoare apare ca fiind o urgență.

 

Am fost utopic ? Nu exclud. Dar mersul înainte e imposibil fără utopii.

 

Gheorghe Smeoreanu