Petre Barbu, ales noul Președinte al OPSD Vâlcea

 

 

 

 

 

Vineri, 14 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, s-au desfășurat lucrările Conferinței Organizației Județene Vâlcea a Pensionarilor Social-Democrați.

La conferință au participat: Ion Popa-președintele OPSD, Constantin Rădulescu- președintele PSD Vâlcea, Florian Marin-secretarul executiv al PSD Vâlcea, parlamentari, primari, dar și alți reprezentanți ai organizațiilor județene și municipale.

În urma votului delegaților prezenți, Petre Barbu a fost ales în funcția de Președinte al OPSD Vâlcea.

„Sunt onorat că am fost învestit în această funcție și le mulțumesc colegilor pentru încredere și susținere. Consider că pensionarii trebuie tratați cu respect de către stat, pentru tot ce au făcut în folosul societății.

Suntem o echipă și mă simt onorat să mergem împreună pe același drum. Sunt convins că împreună vom câștiga bătăliile electorale ce vor urma.”– Petre Barbu, noul președinte ales al OPSD Vâlcea.

„M-am bucurat să-i revăd pe seniorii noștri din PSD. Avem o organizație puternică a pensionarilor.

Le-am transmis că trebuie să fim foarte atenți cum ne reconectăm cu organizațiile locale de pensionari și în special cu cele de tineret.

Cu prețuire și cu recunoștință, le-am mulțumit pentru sfaturile de-a lungul timpului, le-am urat multă sănătate și i-am invitat să ne onoreze cu noi idei pentru următoarele provocări pe care le vom avea în față.- Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea

PSD Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…

Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare
Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare

Primăria Orașului Ștefănești informează că, pentru proiectele: – „Proiectare și execuție foraj fântână publică – zona Golești” – „Proiectare și…

Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni
Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni

Șoferii care ajung în acest weekend în Slatina trebuie să țină cont de restricțiile de circulație impuse cu ocazia Zilelor…