Peste jumătate dintre incendiile izbucnite în Vâlcea, în 2025, au fost cauzate de focul în aer liber. Trei persoane au murit, iar pagubele depășesc 12 milioane de lei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru”  Vâlcea trage un nou semnal de alarmă privind incendiile produse în primele nouă luni ale anului 2025. În total, pompierii vâlceni au intervenit la 613 incendii, dintre care 333 au fost incendii de vegetație uscată, iar 20 au afectat fondul forestier.

Cele mai multe evenimente au fost provocate de flăcări în aer liber, chibrituri sau surse deschise de foc – în 382 de cazuri, adică peste 60% din total. Alte cauze frecvente au fost jarul sau scânteile (13%) și scurtcircuitele electrice (11%).

Cea mai aglomerată perioadă a fost între 3 și 10 martie 2025, când pompierii au fost chemați la 69 de intervenții – aproape 9 pe zi. În acel interval, forțe din toate subunitățile ISU Vâlcea au fost mobilizate, inclusiv din turele libere, pentru a limita extinderea flăcărilor.

În ciuda eforturilor, 18 persoane au fost victime ale incendiilor (3 decedate și 15 rănite), iar valoarea bunurilor distruse este estimată la peste 12,4 milioane de lei. Pompierii au reușit totuși să salveze bunuri de aproximativ 59 milioane de lei.

Pentru prevenirea incendiilor, inspectorii ISU au derulat 52 de controale în localitățile cu incidență ridicată, aplicând 132 de sancțiuni, dintre care 29 de amenzi (în valoare totală de 55.350 de lei) și 12 avertismente persoanelor responsabile, precum și 81 de sancțiuni UAT-urilor.

Reprezentanții ISU Vâlcea reamintesc că majoritatea incendiilor de vegetație pornesc de la neglijență și pot fi evitate prin respectarea legislației și printr-un comportament responsabil.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…
Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…

Un județ mai puternic, cu bani europeni – de la Bruxelles! ​Particip în aceste zile la cea de-a 173-a sesiune…

Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut
Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut

Un tânăr de 23 ani, din Albota, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat iubita,…

Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat
Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tâlhărie,…

APĂ CANAL 2000 angajează zidar
APĂ CANAL 2000 angajează zidar

Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs…

Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…
Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…

Biserica din Urșani – lucrări de restaurare și reabilitare în valoare de 1,8 milioane de euro Biserica din Urșani, monument…