Evoluția si dezvoltarea Comunei Scundu au fost influențate de mai multe personalitati. Cum mulți dintre cei care au modelat comuna nu mai sunt printre noi, deși ne-ar fi plăcut sa-i cunoaștem, vă prezentăm, mai jos, o listă a oamenilor marcanți ai Comunei Scundu.
CONSTANTIN DANIELESCU (1880-1964) – invatator si director la scoala Scundu-Paduretu, director al Bibliotecii Nationale Valcea, care intre 1902 – 1920 realizeaza o culegere de folclor pe care o publica in “Nationalul Valcii” (publicatie scoasa impreuna cu colegii, prietenii apropiati si intreaga elita valceana, fiind redactor al acestei publicatii) si a scris “Monografia comunei Scundu, Judetul Valcea”, publicata in revista sa “Nationalul Valcii”, lucrare ce reprezinta o culegere de informatii care, daca nu ar fi fost consemnate de acesta, multe desigur s-ar fi pierdut.
A participat la primul razboi mondial, luat prizonier de armata germana si traind ca prizonier 8 ani la Hamburg. A cautat sa aplice in lumea satului valcean legile lui Spiru Haret si Patriarhului Miron Cristea, a contribuit la ridicarea scolilor si bisericilor din comuna noastra, nu numai material, ci si prin donatii de terenuri din proprietatea sa. Astfel, terenurile bisericii si scolii generale din satul Blejani au fost donate de dansul. Biblioteca personala(peste 3000 de volume) si cele doua case din municipiul Rm. Valcea le-a donat primariei orasului.
Pentru tot ce a reusit sa faca in efortul de ridicare al satului romanesc, a primit numeroase medalii, ordine si diplome acordate de regele Ferdinand I si Guvernul Romaniei.
ANGHEL DUMITRESCU (1899-1980) – invatator, director de scoala care a realizat o alta “Monografie a comunei Scundu”, in 1955, scrisa in manuscris, nepublicata insa.
VLAD GHEORGHE, nascut in 1901, preot in Parohia Fundu Scundului, care a fondat Caminul Cultural in 1932, fost dirijor al corului bisericesc.
NICOLAE DANIELESCU, nascut in anul 1904, fost profesor de filologie la Facultatea de Filologie Bucuresti, inspector scolar general in Ministerul Invatamantului in 1950. A ajutat multi elevi de frunte din satul sau natal sa urmeze scoli postliceale sau facultati in capitala.
GHEORGHE DANIELESCU, nascut in anul 1936, medic pediatru si director de spital premiat de “Crucea Rosie” Romania si de catre Colegiul Medicilor din Romania cu “Diploma de Excelenta”. “Ca toti copiii din Romania nascuti in mediul rural, a avut ca modele pe toti locuitorii satului sau, pe toti lucratorii ogorului strabun, care au fost si sunt harnici, darzi, cinstiti si iubitori de glie, pe batranii care au fost si sunt adevarate comori pentru familiile lor si nu numai, pe preotii care au aparat credinta neamului si invatatorii care i-au pus condeiul in mana, instruind copiii cu pasiune, rabdare si intelegere (preotii Ghe. Calin, Ghe. Vlad, invatatorii Hermina Calin si Anghel Dumitrescu), colegii sai si nu in ultimul rand parintii si bunicii sai care l-au ajutat, atat moral cat si material sa urmeze scolile absolvite”.
TUDOR VALERIAN, nascut in anul 1938, preot la Biserica Greceasca din Calafat.
TUDOR DAMIAN, nascut in anul 1946, profesor-ofiter la Scoala de Ofiteri din Rm. Valcea.
NICOLAE VALIMAREANU, nascut in anul 1957, inginer la Directia Drumuri si Poduri Valcea.
DIONISIE VALIMAREANU, nascut in anul 1960, director la SC “ENERGOCONSTRUCTII”
FII SATULUI care s-au evidentiat ca militari de cariera:
Colonel CONSTANTIN ANDREESCU (n. 1903)
Capitan MIRCEA RADULESCU (1914-1945)
Capitan CONSTANTIN DANIELESCU (1919-1981)
Maior DUMITRU COSTESCU (n. 1930)
Maior TRUSCA IOSIF
Capitan TRUSCA CONSTANTIN

























Lasă un răspuns