Legea propusă de PSD care interzice folosirea făinii de insecte în produsele tradiționale a fost adoptată de Senat și vine la dezbatere în Cameră. Actul normativ mai prevede că produsele care au în compoziție o astfel de făină trebuie puse pe standuri separate în magazine, iar la restaurant trebuie să existe o informare clară, distinctă și vizibilă în meniul oferit clienților.
Unii zic că aceste produse din insecte ar fi trebuit să fie cu totul interzise. Dar asta ar încălca libertatea comercială, garantată de Constituția României și de normele europene.
Eu cred că e suficient dacă ne asigurăm că cetățenii vor fi bine informați.
Sincer, mă îndoiesc că vor fi români care să se înghesuie să cumpere produse pe care scrie „din făină de gândaci”.
Dacă totuși unii din afară vor veni în România să vândă astfel de produse, cred că în foarte scurt timp se vor întoarce acolo de unde au venit.
Ștefan Ovidiu Popa,
Deputat PSD VÂLCEA

























Lasă un răspuns