O confuzie cât casa de mare

 

În articolul de azi, botezat “O oportunitate cât casa de mare”,  Gabi Bercea de la “Viața Vâlcii” ne ceartă pe toți, părintește, că nu am luat în serios propunerea viceprimarului Gigi Matei făcută ambasadorului Franței ca Michelin să-și relocheze sucursala din Grecia la Rm. Vâlcea.

Iată cum ne mustră colega noastră:

“Ambasadorul Franţei a fost la Râmnicu Vâlcea. Ne-a criticat, dar a şi fost receptiv la o colaborare între autorităţile judeţului şi Ambasada Franţei. O propunere de excepţie a venit din partea viceprimarului Rm. Vâlcea, Gigi Matei, care i-a avansat ambasadorului Franţei propunerea ca relocarea fabricii Michelin din Grecia, pe care grupul francez o închide şi vrea să-i transfere activitatea în România, să fie adusă la Râmnicu Vâlcea. Presa locală, în marea ei majoritate, a tratat cu indiferenţă informaţia, deşi era cea mai bună din ultimii 25 de ani. Pe ici, pe colo, printr-un ziar, s-a inserat că viceprimarul Gigi Matei i-a propus ambasadorului asta, dar undeva la diverse. Nici măcar purtătorul de cuvânt al Primăriei nu a tratat cu seriozitate acest aspect.”

Speriați de urecheala domnișoarei Bercea, ne-am întors la internet și am mai verificat o dată. Da, producătorul francez de anvelope Michelin a decis închiderea subsidiarei din Grecia şi transferarea operaţiunilor acesteia în România, potrivit publicaţiei elene Kathimerini, dar compania nu are uzine în Grecia, ci doar o reprezentanţă comercială.

Cu acest prilej, am mai aflat că s-a grăbit și ziarul grec și,de fapt, Michelin nu închide nimic în Grecia.

În fond, propunerea făcută la întâlnirea cu ambasadorul mi s-a părut din capul locului cam stridentă. Dacă o mare firmă a decis să relocheze, atunci știe și când și unde. Ce naiba să mai facă un ambasador ?

În fine, ne venit inima la loc.

Nu suntem chiar așa de neserioși.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…